Iohannis nu o revocă pe Kovesi: „Motivele ministrului n-au fost de natură să mă convingă”
Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi, la ora 18, că nu a va da curs propunerii ministrului Justiției de revocare a şefei DNA, Laura Codruța Kovesi.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat pe 22 februarie că va declanşa procedura de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, pentru ”acte şi fapte de netolerat într-un stat de drept”.
„Această propunere (a ministrului Justiției, n.r.) este doar un prim pas dintr-o procedură în cadrul căreia ultimul cuvânt îl are, conform legii, președintele. La mijlocul lunii martie mi-a fost inaintat și avizul CSM. Avizul, însă, a ajuns la cu totul altă concluzie decât așa-zisul raport al domnului ministru. Avizul a fost unul negativ.
Prin rolul constituțional al CSM, acest aviz nu poate fi tratat ca simplu element facultativ, adițional; chiar dacă nu obligă, el nu poate fi ignorat.
Constat că în analiza acelorași acțiuni sau inacțiuni și în aplicarea acelorași texte legale două autorități – Ministerul Justiției și CSM ajung la concluzii diametral opuse. (…) Am solicitat departamentelor de specialitate din Administrația Prezidențială o analiză.
(…) Această percepție – că evaluarea ministrului este subiectivă – este întărită și de prezenta unor aspecte referitoare la cariera profesională a ministrului. Unul dintre motivele care fundamentează propunerea de revocare utilizează date și informații care fie nu sunt pertinente, fie exced perioada enunțată ca fiind evaluată”, a explicat Iohannis decizia.
Sursa: Realitatea TV
Comentariile portalului
Școlile Profesionale Ar Trebuii Să Dispară Definitiv Din Lume, Deoarece Sunt Degeaba ! Cel Mai Bine Este La Liceu, Ori Facultate, Dacă Se Poate; Aia Dacă Este Absolvent, Ori Absolventă De (...)
Felicitari! Foarte frumos! Doar ca par foarte apropiate paturile....nu cred ca se respecta distanta dintre paturi, si nu exista perdea pentru respectarea intimitatii intre paturi....cumva tot in paradigma (...)
Normal! De ce să finalizeze mai multe investiții în Vestul țării, în timp ce în restul țării investițiile stau blocate DIN LENEA , INDOLENȚA sau fuga după COMISIOANE (...)