Zilele Asistenței Sociale la UAV





Facultatea de Știinte ale Educației, Psihologie și Asistență Socială din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” Arad a organizat, sub egida Bibliotecii Vii, Zilele Asistenței Sociale. Gazdele evenimentului au fost asistent social principal Laura Andres si lector universitar dr. Alina Breaz precum și studenții specializării asistență socială. Biblioteca Vie este un concept al Asociației Asistenților Sociali la conducerea căreia se află conf.univ.dr. Ana Rădulescu.
Evenimentul realizat în parteneriat cu AsProAs, Asociatia Oaza, Cabinet Individual de Asistenta Sociala Andres Laura, Asociatia pentru Educatie Proactivă și Colegiul National al Asistentilor Sociali prin sucursala sa din Arad s-a dorit a fi un elogiu adus profesiei de asistent social. „Evenimentul a pus în lumină modele profesionale de succes, a atras atenția asupra acestei profesii care presupune multă implicare din partea celor care o practică.
Cred că asistenta socială este mai mult decât o simplă meserie, înseamnă vocație și multă dăruire și sunt bucuroasă că aici, la UAV, pregătim tineri pentru a începe o carieră în domeniul asistenței sociale” a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este