Tot articolul acesta este despre gunoi și magie!





Pregătiți de magie? Luați un loc, și fiți pregătiți de noua gaură neagră care își face veacul pe Calea Aurel Vlaicu, în fața gării.
Regenerarea urbană de care se tot scrie și rescrie, se pare că nu a ajuns și la acest coș de gunoi care are un număr fenomenal de magie: iei o sticlă de pe jos, o arunci la gunoi (ÎN coșul de gunoi), iar ea reapare în locul de unde ai luat-o.
Coșul de gunoi, model antedecembrist, este atât de mâncat de rugină încât fundul acestuia nu mai există. Mi-am dat seama de aceasta când am stins țigara și am dorit să o arunc la gunoi. Nu am urmărit traseul mucului de țigară, dar a observat prietenul cu care eram și a început să râdă: „Ia! Magie! E pe jos.” M-am întors la coșul de gunoi și am luat și sticla care stătea cuminte pe jos, la baza proaspăt vopsită în alb. Am mai făcut o încercare. Nu a mers. Gunoiul tot pe jos ajungea.
Cu asemenea gunoaie și coșuri de gunoi ne întâmpinăm vizitatorii. Pe cei care, în prima fază, ajung în gară, o admiră cât e de frumoasă și asta o recunoaștem și noi. Asta până când ies din ea. Mirosul pestilențial al cerșetorilor care își fac veacul pe acolo, imaginea pe care o au în fața ochilor și simpla dorință de a arunca ceva la gunoi îi fac să spună: „Ce-i aici?”
Magie! Vă spunem noi. E magie! Nu știm cum de au ajuns niște coșuri de gunoi sparte, mâncate de vreme și rugină să fie vopsite, de parcă doar asta lipsea.
În continuare, puteți viziona clipul cu numărul de magie. Următorul spectacol îl voi ține diseară, pentru un public exclusivist. Nu de alta, dar am pus un preț destul de ridicat (cât un bilet de tramvai), deoarece în numărul de dispariție voi include speranțele, visele și orice urmă de civilizație.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)