Șoferul beat care a lovit mai multe mașini duminică seara este „om al legii”, doar că n-a ținut cont de ea





Aseară, după ce a consumat mai multe pahare de alcool, un polițist local s-a urcat la volan. Ceea ce a urmat nu ar trebui să surprindă pe nimeni, întrucât, pe strada Câmpurilor, acesta a pierdut controlul mașinii pe care o conducea și a intrat în mai multe mașini parcate.
Polițiștii rutieri l-au supus testării cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost pozitiv, cu o valoare de 0,5 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițistul local, pe numele lui Lenghel Vasile Marius, care în mod normal ar trebui să prezinte un exemplu de ordine și disciplină, lucrează la Serviciul Circulație pe Drumurile Publice și Parcări din cadrul Poliției Locale Arad (PLA), serviciu din cadrul Primăriei Arad.
Acesta este trecut la clasa III din cadrul PLA, gradul profesional superior, cu studii medii și un salar de 2.280 RON.
Împotriva acestuia s-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autoturism sub influența alcoolului, însă la aceasta se poate adăuga și un dosar pentru distrugere, în cazul în care propritarii mașinilor avariate vor depune plângere, polițiștii neavând posibilitatea de a se autosesiza asupra acestui aspect.
foto: facebook
Comentariile portalului
@hamza, eroare Când e vorba de politici de sanatate publică e altceva. Pentru că sunt mulți că tine, 85% dintre cazurile de rujeola din UE sunt in Romania. Dreptul (...)
Dragi consilieri,ganditi-va la greutatile vietii,si dublati salariile celor de la Recons,caci ei au merite deosebite in activitate ; au dus activitatile lor pe culmi de progres nemaibanuite,si (...)
În mod clar, gândiți, ceea ce e bine. Din păcate nu corect, ceea ce e rău. Și vă spun și care-i baiul: confundați întâmplarea (...)