Primarul comunei Archiş, Nicolae Valea, a murit după o luptă lungă cu cancerul





Familia, apropiații şi întreaga organizaţie PSD Arad deplâng decesul primarului din Archiş, Nicolae Valea.
Primarul comunei Archiş s-a stins din viaţă la vârsta de 64 de ani, în locuinţa sa din Groşeni, după o lungă luptă cu cancerul. A fost diagnosticat cu această boală cumplită în anul 2014.
Primarul nu s-a mai dus la serviciu în ultimele săptămâni, fiind foarte slăbit. A fost unul dintre cei mai longevivi primari din ţară, fiind ales pentru prima dată în 1992. Se afla la al şaptelea mandat.
„Iubit şi apreciat de oamenii din comună şi de colegii de partid, acesta se afla la cel de-al şaptelea mandat ca edil local, având la activ realizări notabile în plan administrativ. De numele său se leagă ample lucrări de infrastructură derulate în localităţile comunei, din fonduri pe care a reuşit să le atragă fie de la guvern, fie în cadrul programelor derulate de Uniunea Europeană.
A fost un om, un coleg şi un primar plin de calităţi, în plan uman şi profesional, iar dispariţia sa prematură ne marcheaza profund pe toţi cei care l-am cunoscut şi am colaborat cu el”, se arată într-un comunicat PSD Arad.
Înmormântarea va avea loc miercuri, la ora 13,00, în cimitirul din localitatea Groşeni.
ERATĂ – S-a scris greșit „satul Archiș” în titlul articolului, în loc de „comuna Archiș”
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)