Conducere nouă la Poliţia Locală Arad
Direcţia de Poliţie Locală din cadrul Primăriei Muncipiului Arad are începând de săptămâna aceasta conducere nouă. Director general a fost numit Florin Barna, cel care până acum a ocupat funcţia de Şef Serviciu ordine, linişte publică şi parcări 1. Director adjunct va fi fostul şef al Serviciului Circulaţie pe drumurile publice şi parcări 3, în persoana lui Laurenţiu Tudose.
Până de curând funcţia de director general al Poliţei Locale Arad a fost deţinută de Viorica Graur.
Vă reamntim că din luna august a acestui an, Poliţia Locală Arad a devenit din instituţie publică de interes local, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Arad, Direcţie în cadrul Primăriei Municipiului Arad.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)