Liviu Dragnea, flancat de bodyguarzi interlopi la ieșirea de la ÎCCJ. Un jurnalist a fost agresat (Video)





Imagini incredibile au fost surprinse marți, atunci când președintele Camerei Deputaților și totodată al PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat la Înalta Curte de Casație și Justiție, acolo unde a avut loc procesul în care acesta este judecat pentru instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual, alături de fosta sa soție și de mai mulți foști angajați ai DGASPC Teleorman.
Înainte de intrarea în sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Dragnea a fost întâmpinat cu cătușe de câteva persoane. Totodată, persoanele respective i-au transmis și câteva mesaje liderului PSD, mesaje precum „infractorule” sau „la pușcărie, hoțule”. Liviu Dragnea a refuzat însă să facă vreo declarație reporterilor prezenți.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
La ieșirea de la Înalta Curte de Casație și Justiție lucrurile s-au schimbat. Liviu Dragnea a fost așteptat pe holurile instituției de către secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, acesta fiind însoțit de mai mulți indivizi. După ieșirea din sediul ÎCCJ, Liviu Dragnea a fost flancat de către respectivii bărbați care s-au comportat exact ca niște bodyguarzi, făcându-i loc liderului PSD printre jurnaliștii prezenți și chiar bruscându-i pe unii dintre aceștia.
Video: jurnalistul Mălin Bot
Potrivit jurnaliștilor aflați la fața locului, dar și a mai multor utilizatori ai rețelelor de socializare care au urmărit imaginile, interlopii fac parte din clanul Duduienilor.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)