Este adevărat, n-am participat la cele zece zile de serbări galante organizate de Primărie și institutiile sale strict controlate în onoarea orașului Arad.

N-am fost atent la toate tâmpeniile care s-au întâmplat, ți-ar fi trebuit trei vieți de om ca să le înregistrezi pe toate, vă spun asta ca să înțelegeți cum de mi-a scăpat momentul central, desigur involuntar, fiindcă administrația arădeană face bine doar din greșeală sau scăpare, în mod normal fiind setată pe producerea haosului și a nepotrivitului din care ies bani pentru cei care sunt la comenzi.

Atenționat de o cunoștință, m-am deplasat la fața locului, nedând crezare fotografiei pe care a realizat-o cu telefonul din dotare.

Monumentul se află în parcul de statui dintre Perla și Belvedere, exact acolo unde s-au desfășurat picnicurile comunale, da, acolo unde Geanina și-a servit micuțul dejun sau micuța cină pe una dintre exponatele aflate acolo încă de dinainte de rafala care a terminat cu întâiul om și antemergătoarea sa consoartă.

Parcul a fost pregătit în mod special pentru aceste picnicuri democrato-liberale pe stil nou, exponatele primind reflectoare care să le ilumineze de jos, chiar dacă unele dintre ele, fiind mai la nivelul solului și abstracte așa, nu se pretau neaparat la un astfel de tratament.

Numai că Geanina, Ghiță, Andrei și ceilalți gândesc după modelele văzute prin parcurile personale din fața vilelor lor proprii, acolo unde piticii sunt pitici, zânele sunt zâne, iar lămpile acelea cu baterii pe care le înfigi în pământ pot fi achiziționate din bani de buzunar și dau tare bine seara când te întorci acasă rupt de oboseală după o zi petrecută în serviciul obștei nerecunoscătoare.

Ieri, parcul arăta jalnic, niște lucrători tocmai demontau ultimul chioșc de pe iarba pârjolită de atâtea picnicuri, cablurile de curent (plus ceva care semănau a furtune care mimau stropitul) care alimentau reflectoarele de la nivelul solului șerpuiau printre lucrările de artă dintre care una, mai ascunsă, băgată chiar după niște boscheți, care au scăpat în mod misterios de furia sărbătorii, imortaliza fără ostentație toată situația, ridicând la nivel de artă impostura.

E abstractă rău, știu, e chiar un bloc de beton rămas pe acolo după ce statuia montată pe ea a dispărut misterios – asta e, Dom’le, într-un oraș în care sunt doar câteva, statuile se fură! – un postament de beton, deci, așezat aiurea, partea unde a fost odată statuia venind acum pe o latură, nu deasupra cum ar fi fost normal, chiar dacă acest bloc de beton nu mai reprezintă nimic în afara unui memento mori pentru o statuie care a fost cândva.

Oricum ar fi, blocul de beton cam uzat și mâncat de vremi a fost ridicat la nivel de artă de către mai marii noștri, în frunte cu Geani, Andrei și Ghiță, fiind încadrat între celelalte sculpturi, iluminat adecvat. În fond, cine poate face diferența între un bloc de beton și o sculptură abstractă?

Ei, în mod sigur nu, nici nu e asta rostul lor, dar, din câte se pare, nici ai celor care îi servesc fără să crâcnească la vederea verzișorilor care curg din toate părțile.

Pentru cei implicați, inclusiv pentru Doamna Pistru, venim așadar cu niște precizări: acele blocuri de piatră sunt opere de artă, unele chiar executate de artiști care au ajuns ulterior de notorietate.

De exemplu, blocul pe care a luat masa Doamna Pistru este opera Ancăi Țuculescu, fiica poate mai celebrului Ion Țuculescu, și se întitulează simplu „Formă” și nicidecum „Masă”.

Postamentul devenit, cum am precizat, monumentul funcționarului necunoscut, dar cu atât mai stupid susținea pe vremuri un obiect cât se poate de artistic numit „Cumpăna”, executat de Alexandru Marchiș, sculptor maramureșean de importanță națională, postamentul de beton neavând capacitatea să înlocuiască opera absentă.

Nu insistăm acum și aici mai mult, lăsăm imaginile să arate ce nu poate exprima cuvântul, iar prin repetiție ajunge să obosească: nu îi învinuim pe cei care au executat ordine de sus, cei care au amenajat picnicul pedelist în parcul de sculptură de pe Faleza Mureșului, în așa numitul Parc Europa.

NU sunt ei de vină că orașul a ajuns prada impostorilor, al ciocoilor pe stil nou, inculți și obraznici, care nu știu să deosebească o statuie de postamentul ei, care cred că un spectacol de operetă se deschide cu dansul miresei sau care se duc la teatru sau la concert doar atunci când ei sunt personajele principale, nu artiștii.

De vină suntem noi toți pentru că am fost creduli și delăsători, pentru că suntem în continuare în așteptarea unor promisiuni prin care ni se aruncă praf în ochi, iar noi, în loc să-l ștergem și să-i trimitem pe toți acolo de unde au venit, le mulțumim frumos și mai cerem o porție.

Monumentul pe care ni l-au oferit acum pe gratis, pe lângă faptul că ne arată cu cine avem de a face, simbolizează și nevolnicia și lenea noastră spirituală și nu numai!