O asociație din Germania a donat paturi Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a primit o nouă donație constând în paturi pentru adulți, prin intermediul Asociației „Înțelege Autismul” Arad și Asociaţia Internationales Bildungs-und Sozialwerk e.V. Germania, condusă de prof. univ. dr. h.c. Heinrich Schnatmann. Este vorba despre 84 de paturi care, în perioada următoare, vor ajunge în saloanele din cadrul unor secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
De menționat este faptul că cele două asociații nu sunt la prima colaborare cu spitalul nostru, deoarece în trecut au mai donat și alte obiecte de mobilier medical, printre care paturi pentru copii și mămici.
Mai mult decât atât, președintele Asociației „Înțelege Autismul” Arad, își dorește ca şi pe viitor să menţină colaborarea cu spitalul, mai ales că mâine se va afla la Arad, d-nul prof. univ. dr. h.c. Heinrich Schnatmann, președintele Asociaţiei de utilitate publică Internationales Bildungs-und Sozialwerk e.V.. Profesorul se va întâlni atât cu președintele Consiliului Județean Arad, dl. Iustin Cionca dar și cu managerul SCJU Arad, Carmen Lucuța.
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad mulțumește pentru donațiile primite, atât asociației arădene cât și asociației din Germania. „Mulțumim celor două asociații pentru interesul arătat și pentru implicarea lor. Atât paturile donate în primăvară, pentru copii și mămici cât și donațiile de acum – paturi pentru adulți, ne sunt de un real folos. De asemmenea, ne bucurăm să ne întâlnim și cu dl prof. univ. dr. h.c. Heinrich Schnatmann, care va fi prezent săptămâna aceasta la Arad”, a declarat ec. Carmen Lucuța, manager interimar al SCJU Arad.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)