Proprietarii clădirilor părăginite, forțați indirect să le reabiliteze. Proiectul supraimpozitării a fost votat astăzi în CLM
„Proiectul-călău” anunțat în urmă cu ceva vreme, care va majora considerabil impozitele oamenilor care își neglijează clădirile și terenurile, a trecut astăzi în unanimitate de votul consilierilor locali, astfel proprietarii vor plăti chiar și până la 400% mai mult pe proprietățile lor dacă le lasă de izbeliște.
Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a ținut să mulțumească tuturor consilierilor pentru că au fost de acord să aprobe proiectul, considerând că prin această acțiune de supraimpozitare, locuitorii orașului vor înțelege că deși ei sunt proprietarii clădirilor/terenurilor în acte, asta nu înseamnă că nu au și o datorie față de comunitate, căci neglijența cu care își tratează proprietățile are, evident, un efect negativ asupra imaginii orașului. Primarul a declarat că în perioada următoare va începe o campanie de informare pentru cetățenii vizați de această hotărâre și a dorit pe această cale să reamintească persoanelor care decid să-și reabiliteze fațada și acoperișul că sunt scutite timp de 4 ani de impozit.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)