Americanii nu se trag din maimuţă… sau cel puţin aşa vor ei să creadă





Aproape jumătate din americani cred în continuare în teoria creaţionistă, conform căreia omul a fost creat de Dumnezeu, arată rezultatele unui studiu realizat de Gallup. Cei mai convinşi de acest lucru sunt locuitorii din sudul Statelor Unite, prin tradiţie mai religioşi, precum şi adulţii cu vârsta de peste 65 de ani, scrie Gandul.info.
42% dintre americani cred în continuare în teoria creaţionistă, arată un sondaj realizat de compania de consultanţă Gallup în luna mai.
Pe de altă parte, 31% dintre respondenţi sunt de părere că oamenii au evoluat dintr-o specie inferioară, însă cu ajutorul lui Dumnezeu. În schimb, 19% dintre americani sunt de acord că omul a evoluat dintr-o specie inferioară, precum primatele, respingând total existenţa unei forţe divine, se arată în studiul citat de Huffington Post.
Statistica actuală nu este cu mult diferită de cea realizată de aceeaşi companie în urmă cu 32 de ani. Astfel, numărul celor care cred că Dumnezeu este creatorul oamenilor aşa cum sunt ei acum a scăzut cu doar 2% din 1982 şi până în prezent. Procentul celor care sunt de părere că omul a evoluat dintr-o specie inferioară, dar că procesul a fost „coordonat” de o forţă divină, a scăzut de la 38% în 1982, la 31% în 2014.
În cel din urmă caz, respecitv al celor care susţin că Dumnezeu nu a influenţat cu nimic evoluţia umană, a fost înregistrată o creştere: de la 9% în 1982, la 19% în prezent.
Comentariile portalului
Nu vrem să-l apărăm nici pe Iohannis, nici Guvernul, nici MAE, și nu știm ce înțelegeți prin „Zero Izolaționism” (poate ați vrut să (...)
Eu o sa votez în turul doi pentru democrație, nu pentru un regim autoritar.
== HELMUT ARE DREPTATE -- 12 MII ARADENI TAMPI AU VOTAT CU KAKARAU CARE NU A FACUT 1 EURO IN 10 ANI SI ALTI 8 MII TAMPI DE ARAD AU VOTAT CU UN MINCINOS NOTORIU . == (...)