Bulevardul Decebal o ia pe urmele lui Vasile Milea. Acest perpetuum mobile al șantierelor





Știți cum e zicala „ce-i frumos, nu durează?”. Se pare că Aradul ar trebui să primescă drepturi de autor pentru acest lucru, cu aplicare directă pe drumurile orașului. Se asfaltează, apoi se sparg. Pare deja un lucru anticipat de arădeni chiar în momentul inaugurării unui drum proaspăt asfaltat. Vorbele „să vedem cât o să țină” apar instantaneu pe buzele tuturor.
Acesta este cazul, din nou (!), și pentru Bulevardul Decebal, care a trecut prin acest proces de „asfalt, târnăcop, asfalt, târnăcop” deja de mai multe ori.
De exemplu, după ce a fost asfaltat, în urmă cu doi ani, bulevardul Decebal a intrat în lucrări importante de canalizare. Apoi l-au asfaltat din nou. Acum, compania RCS&RDS realizează lucrări de introducere a fibrei optice pe Decebal.
Situația nu e roz nici pentru bulevardul Vasile Milea. După o anunțare pompoasă pe facebook că se reia traficul pe strada proaspăt asfaltată, la nici o lună, acesta a intrat din nou în lucrări de șantier în zona Tribunalului, fapt pentru care, pe atunci, s-au autosesizat și procurorii de la Tribunalul Arad.
Acum, dacă observați cu atenție, „ciopârțirea” lui e din nou planificată. Sunt marcate pe jos linii galbene, care ne duc cu gândul la o nouă înlocurie a țevilor de gaz…
Asta e, suntem obișnuiți ca străzile orașului să fie într-un continuu șantier, chiar dacă nu este vorba mereu de aceeași companie, nu putem să nu ne gândim că dacă ar exista o mai bună comunicare între firmele private și autoritățile locale, nivelul de trai ar suferi îmbunătățiri. Dar… mai are rost să ne gândim?
Comentariile portalului
Ca oricare om normal e clar că nu pot vota un extremist, da nici pe Nicușor Dan! Omu' repetă mereu că nu va face slegeri anticipate, iar asta înseamnă (...)
Da, au fost harnici muncitorii, probabil că au fost plătiți la timp, echipa doar și-a făcut datoria. Primarul se laudă și el, trebuie prezentate și realizări (...)
"s-a finalizat în doar 2 luni" - în doar DOI luni ? E puș și în titlu, să se vadă.