Comunicat Samuel Caba, peședintele Asociației Pentru Reformă Civică și Democrație
Recent, (pe 08.06.2017) pe adresa Asociației Pentru Reformă Civică și Democrație a sosit răspuns la solicitarea făcută cu privire la demersul referitor la modificarea ART. 48 din Constituția României și cu privire la organizarea a unui REFERENDUM NAȚIONAL. Guvernul României , prin Direcția Relații Publice, ne informează că Memoriul a fost transmis Parlamentului României – Camera Deputaților , spre informare și analiză. Așteptămm pe cale de consecință, ca deputații aleși să se pronunțe cu privire la Memoriul nostru. Pe această cale, solicităm tuturor deputaților de Arad, indiferent de partidul pe care îl reprezintă, să i-a în serios această chestiune și să se pronunțe (cu celeritate) pe acest subiect care se referă la familie. Asociația Pentru Reformă Civică și Democrație susține principiile morale și etice ale familiei creștine așa cum a fost lăsată cea de Dumnezeu.
Peședinte al Asociației Pentru Reformă Civică și Democrație
Samuel Caba

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)