România și-a pierdut doi dintre copiii „minune”. Geta și Erik și-au trăit copilăria la înălțime, iar acum s-au ridicat la Ceruri





Un grup de turişti a fost surprins de o avalanşă în Munţii Retezat, doi copii pierzându-şi viaţa. Cei doi copii sunt Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi, alpinişti renumiţi, având la activ numeroase recorduri mondiale şi europene. Dor Geta Popescu avea în palmares şase recorduri mondiale şi unul european, ea obţinând primul record la zece ani, în 2013, când a devenit cea mai tânără alpinistă din lume care a atins Vârful Ararat (5.137 de metri). Erik Gulacsi a stabilit, în ianuarie 2017, un nou record european de vârstă când a atins vârful Aconcagua, 6962 metri, la doar 12 ani.
La scurt timp după tragedie, pe munte, în Retezat, au urcat echipe de salvamontiști pentru a-i ajuta pe turiştii surprinşi de avalanşă, sâmbătă după-amiază.
Aproape trei ore mai târziu, toți cei 56 de turiști, din muntii Retezat, coordonați de către echipele de salvatori au ajuns în siguranță la refugiul Gențina, cele 5 persoane rănite în accidentul de avalanșă sunt în prezent coborâte de către echipele de salvatori către zona Cârnic, pentru a fi preluate de echipajele Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara și Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara.
Ceilalți 51 de turiști, toți adulți, au luat decizia să rămână peste noapte la refugiul Gențiana, neavând nevoie de îngrijiri medicale.
Din cauza condițiilor meteorologice, s-a luat decizia ca misiunea de recuperare a celor două victime rămase la locul producerii avalanșei, să se reia în această dimineață, cu echipe formate din reprezentanți ai Serviciului Județean Salvamont Hunedoara și Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara.
Cei doi copii care au murit în avalanşa produsă, sâmbătă după-amiază, în Munţii Retezat, sunt Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi, alpinişti renumiţi, având la activ numeroase recorduri mondiale şi europene.
Dor Geta Popescu avea în palmares şase recorduri mondiale şi unul european. Ea a obţinut primul record când avea 10 ani, în august 2013, devenind cea mai tânără alpinistă din lume care a atins Vârful Ararat (5.137 de metri). Până atunci, recordul era de 12 ani şi 6 luni şi era stabilit de sora ei, în anul 2007
Dor Geta Popescu era legitimată la Clubul Sportiv Montan Altitudine din Râşnov, este campioană naţională la escaladă şi membră a Lotului Naţional de Escaladă – copii, din anul 2011. Deţinea titlul de Căţărătorul Anului în 2013, titlu acordat de Federaţia Naţională de Escaladă. A mai fost desemnată cel mai bun alpinist de altudine al anului 2015 şi din nou în 2016.
Erik Gulacsi avea 12 ani şi era şi el un alpinist profesionist, fiind coleg de club cu Dor Geta Popescu. Practica alpinismul de la vârsta de opt ani şi a reuşit să escaledeze cele mai înalte vârfuri din România. Erik Gulacsi a reuşit să ajungă în august 2016 pe vârful Elbrus la 5.642 de metri, devenind cel mai tânăr băiat din Europa care a reuşit acest lucru.
În ianuarie 2017, Erik Gulacsi a stabilit un nou record european de vârstă când a atins vârful Aconcagua (6.962 metri), la doar 12 ani.
Sursa: romaniatv.net
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)