Maestrul Dorin Frandeș dezvăluie umorul din spatele muzicii, printr-un nou proiect educațional
Câțiva ani de-a rândul, dirijorul arădean Dorin Frandeș a susținut, în parteneriat cu Biblioteca Județeană, un proiect despre sunetele care ne compun și care ni se adaugă vieții. Sunete muzicale și mai puțin muzicale, sau chiar deranjante, poluante fonic, sunete domestice, sunete de stradă, din grădină, dar și cosmice au devenit vedetele discuțiilor, însoțite de proiecțiile interactive, cu elevii.
„Rătăcit printre sunete”, proiectul de anii trecuți mijlocit de dirijor, s-a transformat azi într-o semnalare a „vibrațiilor particulelor elastice înregistrate de ureche” a situațiilor comice, a sonorităților ludico – hilare.
„Noul proiect «Umorul în muzică» va cuprinde vizionarea unei selecții de momente în care situatiile hilare vor fi generate de elemente atât sonore cât si vizuale. Artiștii, la care se va apela, fac parte dintre vârfurile artei interpretative”, a spus Dorin Frandeș.
Devin pretexte umoristice muzicale activitățile obișnuite ca măturatul și lovirea involuntară sau voluntară a unor obiecte, prezența anumitor instrumente și sunetele scoase de acestea, performanțele vocale, ș.a.
O primă întâlnire muzical-umoristică a avut loc în 5 aprilie la Liceul Tehnologic de Electronică şi Automatizări ”Caius Iacob”. Dirijată cu artă de maestrul Dorin Frandeș, desigur!


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)