Chirurgul șef de secție Adrian Pavel nu-și poate ține în frâu interesele între MedLife Genesys, Infomedica, Laser System și Spitalul Județean





În primul rând, să nu cumva să se creadă că încercăm o execuție publică a unui doctor sau a unor doctori – așa cum unii par a sugera. Ca întotdeauna, încercăm să fim în slujba adevărului.
Și pentru că ni se sugerează, de către doctorul Adrian Pavel și de către doamna doctor Maria Trăilescu, ambii la Secția Chirurgie și Ortopedie Pediatrică a SCJUA – prin mesaje postate pe pagina Special Arad – că am face rău Spitalului Județean Arad, copiilor și actului medical în sine, pentru că am provocat acest scandal (Vezi Orgoliul personal al șefului de la Chirurgie Pediatrică, chirurgul Adrian Pavel, distruge cel mai important proiect privat de renovare din Spitalul Județean Arad), solicităm în mod public – de aceea nici nu le-am solicitat o poziție înainte de publicarea acestui articol – un răspuns la următoarele întrebări, unele retorice de fapt:
Domnule doctor Adrian Pavel, vă rugăm să ne spuneți ale cui interese le reprezentați în momentul în care vă opuneți unui proiect de câteva sute de mii de euro în Spitalul Județean Arad? Ale MEDLIFE, INFOmedica, Laser System? Că ale Spitalului de stat din Arad… ne cam îndoim. Vă opuneți ca o secție a SCJUA să arate la fel de bine ca ale clinicilor PRIVATE – la concurență cu spitalul de stat – unde dumneavoastră, și colega dumneavoastră care vă susține cică „necondționat”, dr. Maria Trăilescu, mai sunteți plătiți?
Pentru conformitate, vă prezentăm mai jos în câte locuri muncesc cei doi doctori care se războiesc cu o amărâtă de asociație care vrea să ajute la modernizarea spitalului Județean. Subliniem: vrea să ajute la modernizarea unei secții de spital de stat, nu privat!
Și, cu scuzele de rigoare, am uitat o întrebare: câți dintre pacienții dumneavoastră, de la Spitalul Județean Arad, au venit la control și au plătit în clinicile private de mai jos?
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)