Carambol în centrul Aradului. Un Passat „buclucaș”





Știri Arad. În jurul orei 16:30, pe bulevardul Revoluției, vizavi de Biserica Roșie, a avut loc un carambol cauzat de un Volkswagen Passat negru.
Conducătorul autoturismului VW Passat, din cauza nepăstrării distanței legale, a intrat în autoturismul Opel albastru, care a fost avariat sever, oprindu-se în mijlocul drumului. Potrivit ofițerului de poliție prezent la fața locului, în accident au mai fost implicate încă două mașini, care nu au rămas însă la fața locului.
Pentru a muta din drum autoturismul Opel a fost nevoie de ajutorul trecătorilor care au împins mașina către partea carosabilă.
Poliția efectuează cercetări cu privire la modul de producere al accidentului.
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)