Sirieni, irakieni şi iranieni ascunși în podea la Frontiera Nădlac!





Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak au depistat şase cetăţeni sirieni, irakieni şi iranieni care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunşi într-un spaţiu special amenajat într-o camionetă.
În data de 12.12.2016, în jurul orei 03.45, la P.T.F Nădlac – Nagylak s-a prezentat la ieşirea din ţară cetăţeanul bulgar Stefan D., în vârstă de 49 de ani, conducând o autoutilitară marca Citroen Jumper, înmatriculată în Bulgaria.
În baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport, în urma căruia, în compartimentul marfă, au descoperit un spaţiu special amenajat între saşiu şi podea. Astfel, după înlăturarea podelei improvizate, în interior au fost descoperite ascunse şase persoane – cinci bărbaţi şi o femeie.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetaţeni din Siria, Irak şi Iran, cu vârste cuprinse între 15 şi 30 ani.
În cadrul primelor cercetări, persoanele au declarat că doreau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen şi au recurs la această metodă deoarece nu îndeplineau condițiile legale pentru trecerea frontierei.
Poliţiştii de frontieră au întocmit migrantilor acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului bulgar pentru trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.
foto: Arhivă
Comentariile portalului
== POCNITORILE -- DISTRACTZIA PROSTILOR SI A SARACILOR == CEA MAI IEFTINA DISTRATZIE == MANIFERE ==
== MAHALAUA EUROPEANA PLINA CU GHIAURI PUSIFICATZI == SCARBA MI E
Sa jignești îți place. Atât poți, asta faci. Vezi că o zi are 24 de ore și începe la miezul nopții 🤣