O femeie a descoperit un şoarece mort cusut într-o rochie Zara
O femeie din New York a descoperit un şoarece mort, cusut în rochia sa, achiziţionată de la Zara, scrie Mediafax.
Cailey Fiesel, o tânără de 24 de ani care locuieşte în Manhattan, New York, a cumpărat o rochie pentru 40 de dolari dintr-un magazin Zara.
Câteva săptămâni mai târziu, când a purtat rochia pentru prima dată, a simţit un miros puternic deranjant venind dinspre rochie. Aflată la locul de muncă Fiesel a încercat să găsească sursa mirosului, fară succes însă.
„Am simţit ceva pe piciorul meu şi am crezut că e o aţă de la rochie“ a spus ea pentru New York Post. „Am simţit apoi ceva în rochie şi am crezut că e vreun dispozitiv anti-furt. Când am descusut rochia am văzut că de fapt era vorba de un şoarece.“
Fisel s-a adresat Protecţiei Consumatorului, spunând că a suferit daune emoţionale şi că a avut o iritaţie pe piele, după ce a purtat rochia.
Un purtător de cuvânt al filialei din Statele Unite a companiei a declarat că Zara „este conştientă de proces şi investighează problema“.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)