OK… sunt derutat. Și nu fiindcă aș avea vreo problemă cu limba maghiară. Chiar deloc. Însă mă întreb dacă cumva criticul literar Maria Zărnescu, selecționerul Festivalului Internațional de Teatru Clasic Arad de anul acesta, cunoaște limba maghiară. Nicio problemă dacă nu. Nu e niciun test la mijloc. Nu mă joc acum de-a „Metoda Grönholm”. Rămâne… totuși, prin eliminare, întrebarea: ce treabă are o piesă de teatru (fie și în limba maghiară), care se bazează pe un scenariu scris în anul 2003, cu Festivalul de Teatru CLASIC? Fie și „internațional”.

Luni seara, sală plină. Aia mare. Pe scenă, „Metoda Grönholm” a Teatrului Național din Pécs. Cea de-a treia zi din cadrul Festivalului de Teatru Clasic (FITCA).

Tot respectul pentru Maria Zărnescu (nominalizată în acest an la un Premiu UNITER), dar bănuiesc că e o confuzie mică la mijloc. Să o luăm pe fapte, mai întâi. Scenariul e cât se poate de modern (contemporan, chiar!), dramaturgul și scenaristul catalan Jordi Galceran fiind cunoscut pe plan internațional din anul 2003, când a scris piesa „El mètode Grönholm”. Povestea… la fel, destul de modernă. Contemporană, chiar.

Pe scurt: trei bărbați și o femeie în costume de business candidează la un job de milioane la o mega-corporație, dar înainte de interviul propriu-zis, pentru a fi selectați, trebuie să treacă printr-un test inedit, fiind închiși într-o cameră hi-tech în care, contra cronometru, trebuie să rezolve anumite task-uri destul de ciudate. În același timp, pretendenții (dintre care unul undercover – sub acoperire, scuze pentru englezismele astea clasice – așa s-a anunțat încă de la început) au fost supuși, fie că au realizat între timp, fie că nu, unui test psihologic prin care au ieșit la iveală secrete personale, personalități mascate, adevărate sau simulate, și reacții neașteptate în situații de criză.

Nici modul în care au jucat actorii maghiari nu a fost mai deloc într-un dulce stil clasic. Și ca să nu fie iarăși vreo confuzie, menționez că au avut o prestație excelentă. Gratulálok! Decorul? Mă gândesc că Shakespeare, de exemplu, nu văzuse în viața lui un ecran touchscreen… dar depide cât a fumat. Din toate punctele de vedere, piesa este o variantă simplificată a filmului „The Method” din 2005, regizat de Marcelo Piñeyro și bazat pe același „El mètode Grönholm” de Jordi Galceran.

Acum să trecem, încet, pe metoda teoretică, speculativă. Cum s-a produs selecția? Sau booking-ul. La telefon, probabil, sau e-mail. Nimic prea clasic. „Aveți o piesă de teatru clasic, da?”…. „Igen, igen!”. „Metoda Grönholm? Dar e o adaptare clasică?”… „Hát persze!”. „Nagyon jó! Haidați! Come on!”.

A fost nagyon jó, ce-i drept. Ar fi fost și mai jó la Festivalul de Teatru Nou, dar asta este. Poate la anul. Csókolom! Viszontlátásra!