Dezastru pe două treimi din drumurile naţionale
Potrivit Departamentului de Siguranță din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), cinci regionale de drumuri nu au contracte pentru trasarea marcajelor, aşa că peste două treimi din totalul drumurilor naţionale riscă să intre în iarnă fără acest tip de semnalizare.
Marcajele care s-au mai păstrat sunt insuficiente, mai ales noaptea, când vizibilitatea este redusă. Din păcate, problema nu se va remedia foarte curând, pentru că licitaţia de aproape 100 de milioane de euro, pentru trasarea marcajelor de-abia a fost lansată, explică pentru RRA, şefa Departamentului de Siguranţă de la CNADNR, Ecaterina Munteanu.
„Semnalizarea rutieră presupune două componente: atât semnalizare verticală, respectiv indicatoarele rutiere, cât şi semnalizare pe orizontală, respectiv marcajele. Totdeauna, acestea sunt combinate. Nu se poate unul fără celălalt. La Regionala Craiova şi la Regionala Bucureşti, sunt singurele regionale care mai au, în momentul de faţă, contracte pentru marcaj, iar celelalte regionale – suntem în evaluare. Sperăm că în primăvară să avem contracte”, a explicat Ecaterina Munteanu pentru RRA.
Sursa: RRA

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)