Control judiciar pentru polițistul de la Poliția Autostrăzi după perchezițiile de astăzi. Ar fi cerut 2.200 de lei mită
Polițistul din cadrul Poliției Autostrăzi A1 Deva–Nădlac, vizat de perchezițiile desfășurate astăzi de ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție Arad, a fost plasat sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Totodată, acestuia i-a fost interzisă exercitarea profesiei. Decizia a fost luată de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, dosarul vizează o presupusă faptă de luare de mită petrecută în data de 8 martie 2026. Conform cercetărilor, un cetățean străin, identificat prin inițialele M.S., conducea un autoturism pe Autostrada A1 Deva–Nădlac, pe sensul de mers Nădlac–Timișoara, în vehicul aflându-se încă o persoană.
Șoferul a fost oprit în trafic de agentul de poliție S.D.S., aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, care se deplasa cu autospeciala de poliție având în funcțiune semnalele acustice și luminoase. Anchetatorii susțin că, deși polițistul ar fi trebuit să aplice măsurile legale după ce a constatat depășirea vitezei maxime admise, acesta l-ar fi însoțit pe conducătorul auto la un bancomat pentru a retrage bani.
Potrivit probelor administrate până în prezent, șoferul a retras suma de 2.200 de lei, având convingerea că reprezintă contravaloarea amenzii pentru abaterea rutieră săvârșită. În loc să întocmească procesul-verbal de contravenție și să dispună măsurile legale, inclusiv sancțiunea contravențională și suspendarea dreptului de a conduce, agentul de poliție ar fi primit suma respectivă de bani.
Reprezentanții DGA au transmis că, la data de 16 iunie, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Arad, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, o percheziție asupra unui autovehicul de serviciu și un mandat de aducere, într-un dosar penal care are ca obiect cercetarea unei posibile infracțiuni de luare de mită.
În urma activităților desfășurate, procurorul de caz a dispus față de agentul de poliție măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, precum și interdicția de a-și exercita profesia pe durata măsurii preventive.
DGA a subliniat că, raportat la stadiul actual al procesului penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform prevederilor legale în vigoare.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)