De ani de zile Moneasa este una dintre stațiunile din țară de care se vorbește mai mult la timpul trecut. „Pe timpul…” , „A fost mai demult aici… dar s-a stricat”. Da, a fost una din stațiunile cu rezonanță din țară , însă la ultima ediție a Festivalului Clătitelor, în 2016, a suflat greu, ca un bolnav ținut pe aparate într-o sală de operație. Aș putea spune că stațiunea a căzut sub propria greutate, sufocată de atâtea decizii proaste luate în timp, de indiferență, de lipsa unei administrații locale și județene cu adevărat interesate.

Lipsa unor parcări amenajate a fost de ajuns ca miile de oameni care au venit la festival să piardă timp și nervi încercând să găsească un loc de parcare. Mașinile circulau bară la bară, un termen care nici măcar nu se apropie de realitate, mai degrabă mașina din spate avea motorul în portbagajul celei din față. Localnicii s-au plâns pe bună dreptate că nu mai au loc și sunt „arestați” în case de mașinile parcate, pentru că începând din sat s-a blocat totul. Și nu doar parcările sunt o problemă la Moneasa. Hotelurile sunt de vânzare, clădirile istorice se prăbușesc… Moneasa moare în văzul tuturor, al tuturor turiștilor (mulți, foarte mulți) veniți să o viziteze pentru a servi o clătită în natură.

Cei care au crezut că vor veni la Festivalul Clătitelor și se vor bucura de aer curat, s-au înșelat amarnic. Fumul grătarelor au acoperit stațiunea ca o ceață, iar parcul, și pe iarbă, într-un loc de servit masa unde, la final, aștepți să vină gospodina să strângă. O „gospodină” care nu-și prea face treaba și ea… Nu este normal ca după atâta amar de vreme de când Moneasa este recunoscută ca stațiune, aceste lucruri simple să nu fie rezolvate. Locul destinat grătarelor ar trebui să fie la o anumită distanță de hoteluri și de promenadă, să fie delimitate zonele în mod clar.

CJA-ul are de mult ințiativa de a resuscita această Perlă a Apusenilor, inclusiv prin această CLĂTITĂ imensă la care par a contribui doar partidele politice și bugetul județului, omul de rând find văzut doar ca un simplu alegător și nicidecum ca un client (turist) care trebuie mulțumit cu ce primește și vede și, în consecință, să se întoarcă și cu alte prilejuri, singur, cu familia, fără să i se mai urle în urechi că PSD sau PNL nu a făcut nimic.

„Mai mult de două zile nu ai ce face în Moneasa” – asta e sintagma pe care o auzi în stațiune cât să îți ajungă pentru un an întreg și să-ți ajungă să fii convins că nu ai pentru ce te întoarce.

Ștrandul….ștrandul privat, da, ar putea fi o alternativă. Însă, fără să ne considerați cârcotași cu orice preț, nu aveam cum să nu remarcăm că imediat din poartă te întâmpină o acritură de la SPIR, iar pe fața patronului citindu-i-se doar bucuria că-ți ia cei 15 lei bilet, și nicidecum speranța că te vei întoarce. O atitudine neprofesionistă, comunistă, învechită. Copiii până la vârsta de 2 ani au gratuitate, iar între 2 și 12 ani prețul este înjumătățit. Pe ștrand un șezlong costă 8 RON, bătut în cuie și la propriu și la figurat… Nici prețul nu-l negociezi, nici nu ai voie să îl muți 10 cm dacă nu vrei să te trezești cu o apostrofare verbală de la unul dintre mascații cei acrii – ale căror singur motiv să zâmbească e ața de la un costumul de baie minuscul al vreunei domnișoare pe care vor s-o agațe. O rampă pentru cei care vin cu cărucioarele pentru copii lipsește cu desăvârșire, nu ai voie să intri cu mâncare (de înțeles pe undeva, dacă e să luăm în considerare investiția patronului), trebuie să mănânci de la terasa strandului, bazine pentru copii nu există, dușurile – infim de mici, apa este rece și murdară. În esență, tot ceea ce poți să faci este să arunci 15 RON… din plictiseală sau…

Cam asta ai ce face în Moneasa azi… (Dar dacă am uitat ceva, ne asumăm critica, și vă rugăm să ne completați)

Și după atâta plictiseală, si dacă te-ai plictisit cumva (un micuț pleonasm… ), atunci nu mai altceva de făcut decât să te duci să aprinzi o lumânare la cochetul Schit din lemn aflat pe colină. Și după ce ți-ai adus aminte de toți strămoșii tăi, să pui o lumânare și pentru stațiune… că sigur va fi nevoie dacă investițiile vor fi făcute cu același ritm și profesionalism ca și până acum.