Consilierii locali municipali doresc să ofere distincții cu ocazia Zilelor Aradului





Consilierii locali municipali au întocmit un proiect de hotărâre prin care își expun dorința de a acorda titluri de cetățean de onoare, dar și alte distincții, mai multor persoane publice din Arad. Iniţiativa aparține consilierilor locali Ionel Bulbuc, Mariana Cismaşiu, Laura Andreş, Gheorghe Oto Furău, Antoanela Luciana Naaji, Adina-Liana Dumitrean și Anca Patricia Stoenescu.
Persoanele cărora se intenționează oferirea distincției de CETĂȚEAN DE ONOARE, în cadrul Zilelor Aradului, sunt următoarele:
– Profesor universitar doctor Lizica Mihuț: „personalitate academică şi om de cultură, pentru implicarea cu dăruire şi profesionalism în dezvoltarea învăţământului superior arădean precum şi în promovarea imaginii Aradului în ţară şi străinătate”.
– Flavius Domide: „personalitate sportivă şi nume de referinţă al fotbalului arădean, pentru contribuţia fundamentală la creşterea prestigiului municipiului Arad în ţară şi străinătate”.
– Pavel Riviș Tipei: „pentru devotamentul şi credinţa cu care a păstorit vreme de 20 de ani Cultul Penticostal din România, pentru preocuparea neobosită de promovare a valorilor creştine şi a ecumenismului”.
De asemenea, se dorește acordarea titlului PRO URBE lui Cziszter Kalman Andras pentru „contribuţia însemnată la dezvoltarea urbanistică a municipiului Arad”, lui Schill Gheorghe pentru „implicare şi responsabilitate civică”.
O altă distincție care este menționată în proietul de hotărâre este titlul de EXCELENȚĂ pentru merite profesionale remarcabile precum şi pentru interesul consecvent de promovare a Municipiului Arad, următoarelor personalităţi:
– în domeniul ARTELOR VIZUALE: domnului Laurian Popa – artist plastic şi domnului Stenhubel Zoltan Ludovic – artist plastic;
– în domeniul ARTEI DRAMATICE: domnului Doru Nica – actor, pentru dăruirea cu care a slujit scena teatrului arădean;
– în domeniul SPORTIV: domnului Ovidiu Hațegan– arbitru internaţional, pentru preocupările constante de promovare a imaginii municipiului Arad la nivel naţional şi european; domnului Meszar Alexandru pentru dăruirea şi implicarea cu care sprijină sportul arădean de performanţă;
– în domeniul EDUCAŢIEI: doamnei profesoare Marinela Tudoran – pentru profesionalismul demonstrat în sfera educaţiei muzicale precum şi pentru implicarea cu pricepere şi dăruire în viaţa culturală a oraşului Arad; doamnei profesoare Liliana Lupșa – pentru performanţe de excepţie în activitatea didactică şi mai cu seamă în pregătirea elevilor olimpici; domnului profesor Viorel Gligorie Tudoran – pentru profesionalismul şi competenţa dovedite în întreaga carieră didactică.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este