UTA se întoarce pe Motorul! Aceeași arenă, aceleași condiții, alt adversar: Nyiregyhaza





Bătrâna Doamnă joacă mâine de la ora 18 primul meci amical pe teren propriu din noul sezon. Este primul meci care va avea loc pe arena Motorul după cea cu FC Voluntari, atunci când în urma ploii foarte puternice s-a inundat terenul, iar imaginile au ajuns inclusiv pe canalul american de televiziune ESPN, dar și de toate televiziunile naționale!
Din păcate, în contradicție cu declarațiile primarului, nici în această vară nu s-a intervenit deloc la suprafața de joc, astfel că nu ne rămâne decât să sperăm că nu va mai ploua pentru a nu ne face, din nou, de râs.
UTA a început sâmbătă seria de jocuri de verificare ale verii, pierzând în Ungaria, scor 2-5, în fața celor de la Balmazujvaros. Golurile echipei alb-roșii au fost marcate de Cipri Rus și Adrian Petre.
Mâine, formația arădeană va fi față în față cu o altă formație maghiară, Nyíregyháza Spartacus FC, nou-promovată în NB II. Meciul începe la ora 18,00.
Curtuiuș și Copil și-au prelungit contractele. Anca-Tripp și reziliat contractul
Clubul UTA anunță că fotbaliștii Marius Curtuiuș și Dumitru Copil au semnat contracte noi cu „Bătrâna Doamnă”, după ce angajamentele precedente ajunseseră la final. Curtuiuș (împlinește 27 de ani pe 13 august) a fost golgeterul echipei roș-albe stagiunea trecută, cu 15 goluri marcate și a jucat în 36 de meciuri. Copil (26 de ani împliniți pe 4 martie) a fost pe teren în 30 de confruntări și a înscris 5 goluri, se arată pe site-ul oficial al clubului, uta-arad.ro.
În același timp, ne despărțim de portarul Iulian Anca-Trip, contractul a fost reziliat, înainte de expirare, pe cale amiabilă. Îi mulțumim pentru perioada petrecută la noi și îi urăm mult succes în continuare, scrie aceeași sursă.
Ce spune Roland Nagy despre înfrângerea cu Balmazujvaros
„Rezultatul umbrește lucrurile pozitive, în prima repriză am avut patru juniori sub 19 ani, iar în a doua am trimis pe teren nouă. Am întâlnit o echipă agresivă, mai avansată în programul de pregătire decât noi, au fost și două eurogoluri, cu șuturi de la distanță. Nu face plăcere scorul și, chiar dacă suntem la început, nu vrem să găsim scuze. Știm că mai avem de muncit și trebuie să ne echilibrăm din punct de vedere al lotului și al concurenței pe posturi. Suferim cu mulți juniori în primul unsprezece, trebuie răbdare și cu ei, au avut un sezon lung. Mai avem o săptămână până la plecare, dorim să formăm un lot competitiv pentru ce urmează”, a declarat antrenorul principal Roland Nagy pentru uta-arad.ro.
UTA a început meciul din Ungaria în următoarea alcătuire: Miron – Wild, Manea, Lazăr, Burlă – Chindriș, Jorza – Strătilă, Man, Hlistei – Rus.
Arădenii au deschis scorul în minutul 12: o acțiune colectivă de atac s-a soldat cu o pasă pe culoar destinată lui Cipri Rus, iar atacantul a finalizat cu sânge rece, 1-0 pentru UTA. Echipa maghiară a restabilit egalitatea în minutul 21, iar cu cinci minute înainte de pauză a întors la 2-1.
În repriza a doua, Roli Nagy i-a folosit pe următorii jucători: Mara – Iuga, Moza, Covaci, Tănase, Michel Vlad, Costin, Petre, Stahl, Curtuiuș, cu toții intrând în joc.
Gazdele s-au desprins la scurt timp după pauză, 3-1 (55), apoi UTA a revenit prin golul de 3-2 semnat de Adrian Petre. Ultimul sfert de oră a adus însă detașarea celor de la Balmaz Kamilla Gyógyfürdő, care au mai înscris încă de două ori și s-au impus cu 5-2.
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)