Pasarela din Gara CFR a fost, în sfârșit, inaugurată. Sau, pur și simplu, deschisă
Vestita pasarelă de peste liniile ferate ale CFR-ului din Gara mare, cu care Gheorghe Falcă se lăuda în campania sa electorală (deși meritul în realizarea acesteia nu e al lui, ci al Ministerului Transporturilor), s-a deschis joi pentru călători, în jurul orei 12 la amiază. Fără prea mare tam-tam și bairam. Hop în lift, sus pe scări, dute-vino, jos pe scări… și cam cu asta basta.
Pasarela acoperă peroanele 2-3, 4-5 și 6-7, dar deocamdată este doar un hol imens cu câteva bănci, urmând ca, potrivit planului, să fie umplut cu mai multe magazine. Scările rulante funcționează, Glorie Mielului!
Modernizarea stației din Arad face parte din proiectul de reabilitare a liniei de cale ferată Frontieră (Curtici) – Arad – kilometrul 614, în lungime de 41 de kilometri, tronson care face parte din Coridorul IV pan-european. Proiectul de reabilitare a fost selectat în cadrul Programului Operațional Sectorial Transport și co-finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul de Coeziune.
Modernizarea stației din Arad a inclus, printre alte îmbunătățiri, recondiționarea fațadei clădirii vechi și construirea pasarelei cu lifturi și scări rulante, care fac legătura între clădirea veche cu liniile de cale ferată, cu acces la fiecare dintre ele.
Investiția s-a ridicat la o sumă de peste 334 milioane de lei.
Lucrările de modernizare a gării au început în martie 2012 și trebuiau să fie finalizate, inițial, în martie 2014, iar ulterior pe 20 decembrie 2015.
Citește și:
Foto: Henriette Gagyi





























Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)