Voyeurul psihopat de pe scena Teatrului Ethos





Deschiderea ediției 2016 a Teatrului de Vară „Ethos”, ieri seară, a avut parte de cer complet senin și de un public numeros care a umplut fiecare loc din curtea Centrului Cultural Județean de pe str. Barițiu.
Prima seară de teatru a fost rezervată unei piese foarte apreciate la nivel național, a celor de la Teatrul de Artă București, descrisă drept un „thriller psihologic de o extraordinară încărcătură emoțională” – „Voyeur”. Înainte însă ca aceasta să înceapă, pe scenă a urcat câștigătoarea trofeului Concursului de muzică „Pop Star”, Iulia Boc, elevă a Școlii Populare de Artă de 9 ani, pentru a interpreta două melodii. Organizatorii și-au exprimat intenția de a promova elevii Școlii Populare de Artă, prezentându-i pe rând la fiecare eveniment al Teatrului de Vară.
Dar să revenim la „Voyeur” – povestea unui psihopat care hărţuieşte femei. Am putea spune că este exact genul de piesă care este „pe val” în dramaturgia contemporană, la ora actuală existând o tendință de a pune în scenă piese care să oglindească fidel realitatea, viața cotidiană cu tot tumultul pe care aceasta îl generează.
Spectatorul poate foarte bine să uite că se află într-o sală (sau într-o curte, în cazul de față) și să creadă că e acasă, chiar în fața televizorului, uitându-se la un film. Și modul de a juca a celor doi actori, Alexandra Ioniță și Tudor Aron Istodor, se apropia mai degrabă de zona cinematografiei, decât de cea cu care sunt obișnuiți iubitorii de teatru. Pentru o piesă care dorește să creeze cât mai bine iluzia de realitate, asta se pretează foarte bine.
Dar pe lângă interpretarea verosimilă, este de subliniat performanța lui Tudor Aron Istodor care a devenit un adevărat cameleon, metamorfozându-se în toate categoriile posibile de „bărbat”, rolul său presupunând manipularea totală a protagonistei, pentru ca, în final, cu plăcere sadică, să încerce să o omoare. Astfel Istodor a fost când băiatul de treabă de alături, când voyeurul timid și complexat, când psihopatul sadic, sărind de la o tipologie la alta cu atâta naturalețe, încât a produs o confuzie totală, atât personajului interpretat de Alexandra Ioniță, cât și publicului.
Pentru rolul respectiv, Tudor Aaron Istodor a primit „Premiul pentru interpretare masculină”, la Festival de Teatru Independent de Orice „Undercloud”, în anul 2014.
Teatrul de Vară continuă, arădenii fiind invitați în fiecare miercuri, de la ora 20:00, în același loc – curtea CCJA – la spectacole de excepție. Miercurea viitoare: „Între ciocan și nicovală”, a Teatrului Municipal „Ariel” din Râmnicu Vâlcea.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este