Traian Băsescu, audiat la Parchetul General într-un dosar în care este suspectat de spălare de bani





Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a ajuns, astăzi, la Parchetul General. Procurorii l-au chemat pentru explicaţii într-un dosar în care îl suspectează de spălare de bani, potrivit Digi24.
Oamenii legii spun că tranzacţiile imobiliare pe care fostul preşedinte le-a făcut pe vremea în care era primarul Capitalei ridică semne de întrebare, iar pentru banii rulaţi nu ar avea acoperire.
„Printr-o adresă a PICCJ am fost informat că sunt suspect pentru spălare de bani în formă continuată legat de achiziţia unui teren şi a unei case în anii 2000 şi respectiv 2002, urmare a unei reclamaţii făcute de domnul Ciuvică. Pentru corecta informare aduc la cunoştinţă că în acelaşi dosar, prin rezoluţia din 25 iunie 2012 a PICCJ s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Acest dosar a fost redeschis în 2015 la solicitarea PICCJ. Pentru moment nu am fost citat la PICCJ. Cu certitudine, imediat ce voi fi citat mă voi prezenţa în faţa procurorului de caz”, a scris Traian Băsescu pe Facebook, luna trecută.
Digi24 a intrat în posesia ordonanței prin care procurorii Parchetului General au decis urmărirea penală a fostului șef al statului, Traian Băsescu. Acesta este suspectat de spălare de bani, infracțiune care ar avea legătură cu o serie de tranzacții făcute de fostul președinte al României cu ajutorul omului de afaceri Costel Cășuneanu.
Ancheta a pornit de la o sesizare făcută de Grupul de Investigații Politice, dar a bătut pasul pe loc, deoarece Traian Băsescu a beneficiat de imunitate cât timp a fost președinte. În iulie 2015, procurorii au reluat cercetarile, în rem, adică au investigat fapta.
O lună mai târziu, Tribunalul București a confirmat redeschiderea dosarului. Existau suspiciuni că Traian Băsescu ar fi cumpărat un teren în zona Băneasa din Capitală cu un preț subevaluat, iar apoi i l-ar fi vândut lui Costel Cășuneanu, prin intermediari, cu prețul pieței. Astfel ar fi reușit să obțină o sumă mult mai mare de bani de proveniență suspectă, cred procurorii.
Tranzacțiile imobiliare ar fi fost încheiate în perioada 2000- 2002. Într-o postare pe Facebook, Traian Băsescu spunea săptămâna trecută că Parchetul General l-a informat că este suspect pentru spălare de bani, dar că până acum nu a fost citat la PICCJ.
Comentariile portalului
"politicile naționale de sănătate care privesc sănătatea publica nu trebuie să fie interpretabile și negociabile." - când medicii care recomandă vaccinarea te pun să (...)
Este clar ca lumina zilei că dl.G.S. nu oferă soluții la problemele de interes general (economie, sănătate, educație, etc). Continuă pe aceeași logica (...)
Desigur , fișa postului e sfântă și trebuie respectată, dar nu vă mai zdrumicați atâta , că sunteți om în vârstă și poate să vă cauzeze (...)