A început „Târgul Educației” la Polivalentă (Galerie Foto)





Ediția din acest an a Târgului Educației, organizat în incinta Sala Sporturilor „Victoria” (Polivalentă), se desfășoară pe o perioadă de două zile, între 5 și 6 mai.
Târgul reunește 29 de unități de învățământ, atât din municipiu cât și din localitățile din județ, a căror elevi și cadre didactice prezintă oferta educațională pentru anul școlar 2016-2017.
Pe lângă oferta liceelor, colegiilor și școlilor din Arad, vizitatorii se pot informa și despre opțiunile de petrecere a timpului liber al elevilor, la târg fiind prezente și diferite cluburi și asociații, precum Palatul Copiilor Arad sau Clubul Sportiv Școlar Gloria.
Comentariile portalului
Nu vă grăbiți cu aprecierile . Măsura care va restabili pentru totdeauna echilibrul bugetar încă nu a fost luată. Ea a fost doar dezvăluită de Ghighi Bejan (...)
Care e fenta? Ultrasul Zoli își încoarda muschii și -si ia numele altora.
#Francisc Zoltan Bun venit în România onestă ! Unii încep să se prindă de fentă. Alții persistă în prostie și sunt convinși că e bine ce se întâ (...)