Noua grilă de salarizare. Scade indemnizația Patriarhului, cresc salariile preoților debutanți





Salariile pe care le vor primi clericii, conform noii grile de salarizare, pornesc de la 1.260 de lei pentru un preot debutant cu studii medii și ajung la 13.706 lei pentru Patriarh. De altfel, capul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) va fi cel mai bine plătit lider religios din România, cu un salariu egal cu cel al prim-ministrului și al președinților Senatului și Camerei Deputaților, scrie Digi24.ro.
Un arhiepiscop major sau mitropolit al BOR sau al Bisericii Romano-Catolice va primi o indemnizație lunară de 12.124 lei, iar un arhiepiscop, șef de cult (mitropolit, episcop, muftiu, șef rabin, președinte uniune, președinte) va avea o indemnizație de 9.800 lei.
De asemenea, Guvernul mai asigură salarizarea pentru alți 16.532 de clerici, pe modelul salarizării profesorilor. Spre exemplu, un Vicepreşedinte uniune, ( vicar administrativ patriarhal, vicar general, secretar general, consilier patriarhal, prim-rabin) va primi un salariu echivalent cu cel al unui profesor cu studii superioare, cu grad didactic I şi vechime în învăţământ peste 40 ani, adică 3.470 de lei.
Indemnizațiile din grila de salarizare propusă de Guvernul Cioloș reprezintă salariul brut.
Guvernul Ponta alocase pentru Patriarhul BOR, în proiectul pregătit pentru salarizarea bugetarilor, un salariu brut de bază de 20.000 lei, ceea ce reprezenta un salariu net de bază de 14.727 lei.
În 2015, potrivit datelor furnizate de BOR, Patriarhul Daniel primea de la buget un salariu lunar net de 7.731 lei, pe lângă 6.169 lei din fondurile proprii ale Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Comentariile portalului
Departe de a fi intenția mea să fiu răutăcioasă. Am ajuns acolo când am reușit cu timpul... Mă bucur să aud că este lume care (...)
Puțin cam răutăcios articolul și cu destule inexactități, din păcate. În primul rând, la ora 15, între schimburi, chiar că nu prea vezi lume. Dar (...)
Cine-l demonizează pe Piticul Pinocchio? I-ați auzit inepțiile, teoriile, bazaconiile? E un mitoman cu accente de misticism și naționalism exacerbat. Foarte bine că este prezentată adevărata (...)