Carnagiu pe drumul Arad – Deva, lângă Săvârșin! Trei persoane au murit după impactul cu un TIR





Știri Arad. Patru persoane și-au pierdut viața în această seară într-un accident care a avut loc pe DN 7, drumul care leagă Aradul de Deva. Tragedia s-a petrecut pe raza localității Nicolae Bălcescu, aflată la aproximativ 75 de kilometri de Arad, lângă Săvârșin.
Din primele informații, toți cei patru care au decedat se aflau într-un autoturism care a intrat în coliziune cu un TIR.
UPDATE
„Sunt doar trei morți, două femei și un bărbat. Mașina este atât de distrusă că, inițial, colegii de la Ambulanță au crezut că sunt patru victime”, spune George Pleșca, purtător de cuvânt al ISU Arad.
Astfel, nu sunt 4 victime, ci 3, urmând să aflăm și detalii despre cum a avut loc această tragedie. Din primele informații,mașina în care au murit cele trei persoane ar fi un Opel înmatriculat la Arad.
Vom reveni cu mai multe detalii
FOTO: arhiva
Comentariile portalului
Dacă era noapte, probabil dispecerii dormrsu. Dacă era zi, probabil au considerat că nu-i treaba lor...
Și dacă-i ceri un coș de gunoi pe strada zice ca nu sunt bani uite de ce, pt. că bugetul e făcut sită.
== POL LOCALA ARAD E SERV 4 IN STRUCTURA SEREIE ARAD -- AU REZULTATE DESTUL DE BUNE IN CULEGERE DE INFO -- SINGURA PROBLEMA ESTE CA MERG LA SEDINTZELE DE PARTID CIROZA (...)