Scandal la Eurovizion. Reprezentanta Republicii Moldova, acuzată că ar fi cumpărat televotingul
Un nou scandal lovește concursul Eurovizion. De această dată, acuzații grave i se aduc reprezentantei Republicii Moldova. Lidia Idac este acuzată că ar fi cumpărat televodintul, lucru pe care nici ea nu-l infirmă.
Lidia Idac, reprezentanta de peste Prut la Eurovizion se află în centrul unui scandal destul de mare. Ea este acuzată că ar fi cumpărat televotingul pentru a câștigat concursul. Potrivit Libertatea, ea chiar a recunoscut că ar fi investit bani în televoting.
„Există un regulament pe care îl urmează toți, toți au în aceleași condiții. Niciodată nu am fost de acord cu faptul că se poate vota de 20 de ori de pe un telefon. Este prea mult. De exemplu, în România se permite doar un SMS de pe telefon. La noi încă nu s-a schimbat asta, din păcate. Dar, oricum, orice concurent a fost în aceleași condiții. După câte îmi pare, Doredos a avut cu câteva zeci de voturi mai puțin decât mine”, a declarat Lidia Isac la Acasă TV.
„Astea sunt regulile. Odată ce ai posibilitate să votezi de atâtea ori, de ce să nu o faci, dacă dorești să câștigi?! Oricum, e 50% la 50%. 50% e votul juriului”, a mai susținut artista.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)