Expoziția lui Alex Frăteanu, o capsulă a timpului către Cernobîlul blocat în 1986





Expoziția de fotografie realizată de Alex Frăteanu, cu sprijunul Foto Club Pro Arad şi a Complexului Muzeal Arad, este un omagiu tragediei de la Cernobîl, care s-a petrecut exact în urmă cu 30 de ani. Versinajul a avut loc ieri seară, alături de Nelu Scripciuc, Bianca Morariu și Andrei Ando.
Impulsul de fascinație al lui Alex Frăteanu pentru zona respectivă a luat proporții în urma vizionării unui documentar, iar tot datorită unui documentar, a aflat ulterior că a vizita Cernobîlul nu este ceva imposibil. Astfel, a găsit o agenție pe internet, a completat toți pașii necesari, a obținut autorizație și a plecat în zona numită „zona de excludere de la Cernobîl”, unde a stat două zile.
În urma călătoriei, Alex s-a ales cu sute de fotografii extraordinare care l-au determinat să organizeze o expoziție, pentru a împărtăși lumii experiența sa. Fotografiile expuse în sala Clio sunt cele pe care fotograful le-a considerat cele mai reprezentative.
Referitor la senzația pe care a avut-o vizitând Cernobîlul, Alex Frăteanu ne-a spus că „ Sentimentul a fost foarte puternic. Este într-adevăr o zonă bizară. Prima oară te șochează pentru că parcă nu ești în nici într-un loc de pe lumea asta. După aceea, îți dai seama că acolo a fost într-adevăr un oraș, o civilizație, dar că s-a mutat de acolo. După aceea, ești șocat de natura care și-a recâștigat drepturile și parcă te lovește un sentiment straniu de liniște, pentru că este o liniște cum nu vezi niciunde” (vezi video jos).
Orașul Cernobîl a fost părăsit în anul 1986 din cauza accidentului nuclear de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl. În data de 26 aprilie 1986, în jurul orei 1 noaptea, reactorul numărul 4 din centrală a explodat, omorând pe loc muncitorii. Ceea ce a urmat este deja istorie. Toți locuitorii permanenți ai orașului și împrejurimilor acestuia au fost evacuați din cauza pericolului pe care îl reprezenta nivelul extrem de ridicat de radiație, lăsând Cernobîlul să devină un oraș fantomă. Încetul cu încetul, natura a început să „înghită” orașul, modelându-l în ceea ce putem vedea astăzi, privind fotografiile lui Alex Frăteanu.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)