Au furat lemne dintr-o pădure în apropierea comunei Vârfurile





Joi, 21 ianuarie, în jurul orei 11.00, un echipaj al Detașamentului Jandarmi Sebiș din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în serviciu de ordine și siguranță publică, a depistat două persoane care furau lemn din pădure.
Persoanele au fost surprinse într-o pădure din apropierea localității Avram Iancu, comuna Vârfurile, în timp ce transportau, cu un tractor articulat forestier, patru bușteni din specia fag, nemarcați. Persoanele au fost identificate ca fiind doi bărbați, cu vârsta de 48 ani, din comuna Vârfurile, județul Arad.
Având în vedere că ”tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate” și ”furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori, puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național, precum și al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier național” constituie infracțiuni silvice, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală.
Buștenii tăiați au fost lăsați în custodie Ocolului Silvic ”Codrii Iancului”.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)