Când va fi gata Autostrada Orăştie-Sibiu





Autostrada Orăștie – Sibiu are planificată ca dată de finalizare trimestrul III din 2018, iar valoarea investiției rămase se ridică la 92,4 milioane euro, potrivit unui document al Ministerului Fondurilor Europene (MFE).
Acesta este unul dintre proiectele dedicate transporturilor rutiere care au fost fazate de autorități pe Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Astfel, data începerii implementării proiectului este primul trimestru din 2016, iar data estimată de semnare a contractului de finanțare este ultimul trimestru al acestui an, potrivit stiripesurse.ro.
În trimestrul al doilea din acest an este planificată depunerea proiectului la Autoritatea de Management.
Proiectul Autostrăzii Orăștie – Sibiu, ca parte a Rețelei de Transport Trans-Europene (TEN-T CORE), prevede construirea a 82,07 kilometri de autostradă care leagă cele două orașe. Comisia Europeană a decis, în septembrie 2011, finanțarea acestui proiect cu 510 milioane de euro din Fondul de Coeziune.
Autostrada a fost împărțită în 4 loturi de punere în aplicare. Loturile 1 și 2, având lungimea de circa 44 km, au fost deschise traficului în 2013. Loturile 3 și 4 au fost deschise traficului în 2014. În ceea ce privește Lotul 3 (Săliște – Cunța) de aproximativ 22 de kilometri, acesta face obiectul unei anchete penale după ce, pe o porțiune din zona viaductului Aciliu, au apărut fisuri adânci, care au pus în pericol siguranța traficului rutier.
Citește mai mult despre ancheta penală pe stiripesurse.ro
Comentariile portalului
Tovarăși, mai un pic de răbdare și-n noaptea de anul nou vom avea voie doar să ciocnim un păhărel dă șampanie fără alcool, să câ (...)
Naționala României nu poate fi diferită față de societatea românească, e la fel de plină de impostură. Un antrenor ramolit care a adunat niște jucători (...)
== POCNITORILE -- DISTRACTZIA PROSTILOR SI A SARACILOR == CEA MAI IEFTINA DISTRATZIE == MANIFERE ==