Vineri, la Tribunalul Arad se vor presta doar acte didactice și artistice
Știri Arad: Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Vă aducem la cunoştinţă că reprezentanţii mass-media, justiţiabilii, elevii şi studenţii care doresc să urmeze cariera de magistrat, precum şi orice persoană interesată, sunt invitaţi să participe la manifestarea de tipul Porţilor Deschise, organizată de Tribunalul Arad şi Judecătoria Arad, cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei Civile, care va avea loc vineri, 23 octombrie 2015, începând cu orele 09.00, în Sala Festivă a Tribunalului Arad, aflată în incinta Palatului Justiţiei.
În cadrul acestor manifestări, participanţii vor avea ocazia să afle ce se ascunde în spatele sălilor de judecată şi a muncii cu legea, circuitul unui dosar, precum şi etapele procesuale până la soluţionarea unei cauze.
În baza acordurilor de parteneriat încheiate între Tribunalul Arad şi Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad şi Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, începând cu ora 1100, elevi ai clasei a XI – a „E” din cadrul Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad vor simula un proces civil, în sala de judecată 2, situată la parter, iar începând cu ora 1200 va avea loc un moment artistic, susţinut de elevi ai Liceului de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, în Sala Festivă, situată la etajul I.
Această manifestare are ca scop aprofundarea cunoştinţelor cetăţenilor despre modul de funcţionare a justiţiei şi stabilirea unor relaţii de încredere între cei care înfăptuiesc justiţia şi justiţiabili.
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad, Consilier Diana Dărăban este cea care semnează comunicatul.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)