Trei pompieri au murit într-un incendiu de vegetaţie în statul Washington
Trei pompieri au murit şi cel puţin alţi trei au fost răniţi, dintre care unul grav, în incendiile de vegetaţie care se răspândeau rapid, miercuri, în oraşe din zona central-nordică a statului american Washington, au anunţat autorităţile, citate de Associated Press în pagina electronică.
Şeriful din comitatul Okanogan, Frank Rogers, a confirmat decesele a trei pompieri într-un incendiu de vegetaţie din apropiere de Twisp, dar a refuzat să ofere detalii despre victime înainte ca familiile lor să fie anunţate, scrie Mediafax.
„A fost un iad aici. Focul se întindea, iar vântul bătea în toate direcţiile (…). A fost greu pentru ei acolo”, a declarat Rogers pentru postul KXLY-TV.
Un pompier a fost transportat în stare critică la centrul medical Harborview din Seattle, potrivit unui oficial de la clinică.
Guvernatorul Jay Inslee a cerut decretarea stării de urgenţă pentru a spori ajutorul în vederea stingerii numeroaselor incendii din statul Washington.
Autorităţile au ordonat evacuarea a mii de locuitori din Twisp, Wintrop, Conconully şi Chelan, din cauza incendiilor care ameninţă regiunea.
Seceta şi canicula au făcut ca acest sezon de incendii să fie unul dintre cele mai grave din ultimii ani în Statele Unite. Aproximativ 29.000 de pompieri luptă împotriva a circa 100 de incendii de amploare în vestul ţării, inclusiv în statele Idaho, Oregon, Montana, Washington şi California.
Foto/Video: FOX13
Comentariile portalului
@Dd Am impresia ca altcineva sufera de mania persecutiei (mele). Altfel n-as putea pricepe de unde ideea cu primarul. Am pomenit eu de el? Chiar nu se poate avea o (...)
Pai cum asa? Nu era vorba ca acolo sunt niște băieți deștepți băgați și ca e o măgărie la mijloc? Chiar (...)
Chiar imi pare rău de câțiva din liste. Chiar nu aveti 25 de candidați?! Ati pus cateva persoane pe ambele liste :ptr consiliul local cat si la cel (...)