Nicolae Ioțcu a fost plasat în arest la domiciliu. Cu jacuzzi!





TITLUL PRINCIPAL: E gata RECHIZITORIUL. Ioțcu, Nedelciu și mituitorul Pătrașcu – trimiși în judecată de DNA. Regia infracțională și scenariul șpăgilor sunt incredibile în sordiditatea lor! (STENOGRAME)
„Mită la vârful Consiliului Județean Arad” este de departe dosarul cu cel mai mare potențial de celebritate și impact din istoria post-revoluționară a Aradului. Cei care l-au instrumentat, procurori și ofițeri DNA Timișoara, DGA Timișoara și SRI Arad, au reușit să arunce în aer „liniștitul nostru județ” (dacă e să-l privești de departe). Și – credem și sperăm noi, în acord cu toți cetățenii de bună credință ai acestui spațiu european – au reușit să le bage frica-n oase tuturor celor care vor dori să-și mai adjudece bani necurați și, în plus, au reușit să-i sperie pe cei care „au comis-o” deja, că, mai devreme sau mai târziu, va veni „reversul monedei” peste ei… în chip de procuror.
Dosarul nr. 5575/30/2015, (fost 79/P/2015), pe rolul Tribunalului Timiș este un dosar mizerabil, mai ales în amănuntele sale – un document care arată, documentând riguros și exact, cât de corupte ne sunt administrațiile publice și care demonstrează în ce fel ni s-au îmbogățit mulți politicienii… sau cel puțin majoritatea dintre ei.
În denunțul său datat 5.06.2015, Drăgan Cristian se angajează în fața DNA să prezinte „fapte de corupție săvârșite de președintele CJ Arad, precum și de alți funcționari ai acestei instituții”,
la exact 2 ani după ce a fost numit în funcția de administrator public al județului „fiind numit de Ioțcu Nicolae în urma unui concurs organizat în acest scop.” Într-o discuție – „privată” (în mintea lor!) – purtată cu o lună înaintea denunțului, „sultanul” Aradului, Nicolae Ioțcu și-a manifestat nemulțumirea față de Alin Pătrașcu (administratorul S.C. Medicare Technics București) și Adrian Nedelciu, director important în CJA – reclamând că la el „nu a ajuns nicio sumă de bani”.
De aici, de la acest incident, pare-se că a „explodat mămăliga.”
Primul contract
„Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad”, cu beneficiar Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, a fost inițiată în 2011 în biroul lui Nicolae Ioțcu, atunci când, la inițiativa acestuia și în prezența sa, au avut loc discuții între Adrian Nedelciu– Director Executiv al Direcției Tehnice Investiții CJA, Gheorghina Miela Ribovici – Director Executiv al Direcției Economice, Claudia Hotăran – șef Serviciu Managementul Spitalelor, Nadia Lucaci – șef Serviciu Achiziții publice, reprezentanții S.C. Medicare Technics București Alin Mircea Pătrașcu – director și administrator, Fănica Niculescu-Șandru – director, Adrian Nedelciu– Director Executiv al Direcției Tehnice Investiții CJA, Gheorghina Mirela Ribovici – Director Executiv al Direcției Economice, Claudia Hotăran – șef Serviciu Managementul Spitalelor, Nadia Lucaci – șef Serviciu Achiziții publice și Bogdan Totolici – manager până în noiembrie 2011 al Spitalului Județean Arad, ulterior sef secție chirurgie al aceluiași așezământ. Normal că toți cei prezenți au aflat un lucru nerostit atunci, probabil… că firma Medicare este protejata președintelui CJ, dar nimeni nu a spus nimic până în 2015…
Ședința a stabilit, la acel moment, că CJ Arad va achiziționa aparatură medicală, în leasing financiar, în valoare de 1.000.000 euro, pentru Spitalul Județean Arad. Tot atunci, Ioțcu l-a „investit” pe Nedelciu în postura de intermediar între el, ca președinte CJ, și reprezentanții Medicare Technics. Totolici, managerul, urma să întocmească un necesar de aparatură medicală în valoare de maxim 1.000.000 de euro, lucru care s-a și întâmplat.
În aceeași perioadă, mai mult ca sigur pentru a-i motiva în demersul lor de influențare a angajaților CJ, Adrian Nedelciu și Alin Pătrașcu s-au înțeles pentru un procent de 5% din valoarea contractului care să-i revină lui Ioțcu și lui Nedelciu Adrian.
Și bineînțeles că, ulterior, după luni bune, în conformitate cu procesul verbal, oferta depusă de Asocierea S.C.„AGER LEASING IFN”S.A. – S.C.„Medicare Technics”S.A. a fost declarată (mai mult decât) acceptabilă și, după analiza propunerii financiare, această din urmă asociere a fost declarată câștigătoare: suma contractului – aproape 1.700.000 de euro!
Al doilea contract
În 26.03.2015, la nivelul C.J.Arad s-a inițiat o altă procedură, de această dată de „Furnizare, instalare, punere în funcțiune și instruire personal echipamente medicale aferente proiectului – Ambulatoriu integrat din structura Spitalului Clinic Județean de urgență Arad”, evaluată la suma de 17.494.893,9 lei. În cadrul acestei proceduri au depus oferte Asocierea S.C.„Medicare Technics”S.A. și S.C.„EDditonic International”S.R.L. și S.C.„EUROMedica INC GROUP”S.R.L. .
Surprinzător, într-un anumit context, Ioţcu i-a spus Drăgan că nu mai dorește ca Nedelciu să fie intermediar între relațiile dintre reprezentanții S.C.„Medicare Technics” S.A. Drăgan a programat o întâlnie cu Alin Pătrașcu, la Vladimirescu, unde locuiește fostul administrator public al județului. Acolo, cei doi au discutat despe noua licitație. În casă, Drăgan l-a întrebat dacă pentru primul contract, cel de 1 milion de euro, a dat sume de bani directorului tehnic Nedelciu, subliniind că președintele Ioțcu are această suspiciune. Pătraşcu Alin i-a spus că nu, da că va urma și că va da sume de bani președintelui consiliului, atât pentru contractul anterior cât și pentru asigurarea câștigării licitației aflate în derulare.
De menționat că Pătrașcu vorbea în șoaptă sau scriind pe o coală de hârtie.
Ulterior, la o întâlnire în București a celor doi, deși cu foarte mare precauție, Pătrașcu a fost interceptat de anchetatori, când, pe hârtie sau pe ecranul telefonului a desenat și scris ce sume de bani le are în vedere pentru Ioţcu şi Nedelciu, respectiv procentul de 5%, suma concretă de 40.000 euro sau numărul tranşelor în care se va remite suma întreagă. Aceste sume erau prevăzute ca și plată pentru prima licitație.
Tot atunci, acesta a explicat că va remite lui Ioțcu și Nedelciu suma de 60.000 euro, reprezentând aproximativ 2% din valoarea noului contract. Ca o concluzie a discuţiei şi având în vedere refuzul lui Drăgan de a prelua personal în acel moment suma de 20.000 euro oferită pentru Ioţcu Petru Nicolae şi Nedelciu Adrian, Pătraşcu a promis că duce el suma la Arad.
Cu ocazia unei vizite post-București, la domiciliul lui Drăgan, Pătrașcu, fiind întrebat de Drăgan, dacă Nedelciu a primit șpaga, a confirmat indicând cu toate degetele de la mâna dreaptă, apoi și de la mâna stângă, apoi cu ambele mâini, cifra 10.
Încă de la începutul vizitei, Alin Pătraşcu a pregătit plicul în care se afla suma de 45.000 lei şi un alt plic, mai mic, conţinând suma de 10.000 euro, pe care la un moment dat le-a băgat sub o pernă. Era mita de 20.000 euro…
În 22 iulie începe „show-ul propriu-zis”
Atunci, Drăgan se întâlnește cu Nedelciu și-i spune, printre altele, că a aflat de procentul de 5 % stabilit ca mită. Răspunsul lui Nedelciu este demențial: „5%, ştiu io! Da, mi-o zis. Mi-o zis. Mai bine 2% din 10 milioane de euro, decât 10% din o sută de mii”. Ulterior, Drăgan îl trimite pe Nedelciu la mașină să-și ia singur șpaga din bord:
Drăgan: „Deci io în maşină aci am zece mii dă lei, îs puşi în plic, îs în bord la mine.. Ţi-i dau pă ăştia… Ştii pentru ce… N-am ştiut cât… Da’ pă ALIN l-am întrebat, bă, NEDELCIU o fost cel care… o ajutat el… Înţelegi? Na… El mi-o recunoscut, o zâs, bă, zâce, ADI i-o fost greu,o fost cu caietu’ dă sarcini… Am înţăles… Zâc, bă, corect, îi OK, ai avut grijă dă el… Am avut. Nu ţi-i dau banii la maşină? Du-te la maşină… îs în bord şi dăschizi ăsta. Locu-i dăstul dă…”. Nedelciu: „O avut, o avut… Şi o zis că o să mai îmi deie. Da’ mă duc în maşină şi-mi spui unde îs… Ce… Da mă, şi-i acle’ plicu’ Acuma plec! Mă duc. Cheile îs la tine? Cu ce maşină eşti”.
Iar Nedelciu și-a luat banii, singur… cu mâna lui.
„Ferească Dumnezeu!”
În seara aceleiași zile de 22 iulie 2015, pe la ora 23, Drăgan s-a întâlnit cu Ioțcu, la Drăgan acasă, în Vladimirescu. Aici Ioțcu a aflat de la Drăgan că Pătrașcu a promis să-şi onoreze „obligaţiile” și că a primit de la acesta suma de aproximativ 20.000 euro, din care 10000 de lei i-a dat deja lui Nedelciu şi că 10.000 de euro i-a folosit el pentru efectuarea unor plăţi. De asemenea, Drăgan Cristian i-a spus lui Ioţcu Nicolae din partea lui Pătraşcu că diferenţa de 50%, respectiv 20.000 euro, urmau a fi remişi de către Pătraşcu Alin până la finalul lunii august.
Drăgan: „M-a chemat la el, ALIN… Da’ noi am fost în altă parte, ne-am dus în altă parte şi am vorbit, aşa, mai multe. O vrut să-mi dea ceva, ştii… Şi am zis: bă, nu pot. Îs cu avionul. Înţelegi? O vrut să-mi dea 20.000 de euro. (celălalt interlocutor dă afirmativ din cap) Şi… Că, bă, nu pot… să-i iau, că… n-am cum. Cum dracu’ mă duc cu avionul
Ioțcu:„Îhî… Da, normal. Ferească Dumnezeu!”.
Drăgan: „Şi o fost el săptămâna trecută aicea, la mine, mi-o lăsat ce or ăsta, aşa, ştii?[…] Ce o avut de lăsat (referindu-se la cei 20.000 euro )
Ioțcu: „Îhî” arătând că a înțeles.
Drăgan: „Şi mai vine încă o tură, la sfârşitul lui august, septembrie. Ceva de genu’ ăsta, mai…[…] duce o tranşă de vreo încă..
Ioțcu: „Nu mai! Am înţeles.”
Drăgan: „Cu ăştia ce facem? Că Alin o zâs în felu’ următor… bun, îi OK, asta rămâne aşa cum o fost, mai vine încă douăzeci de mii.”, iar Ioţcu îi atrage atenția să nu mai dezvolte subiectul, de teama unor posibile activităţi de supraveghere tehnică, replica sa fiind aceeași: „Nu mai!”.
Revenind la tema de interes pentru cei doi interlocutori, martorul Drăgan Cristian i-a mai precizat lui Ioţcu că vrea să-i dea pe loc diferenţa de 35.000 lei pe care o mai avea asupra sa, urmând ca ultimii 10.000 de euro pe care îi folosise el să-i dea în ziua următoare.
Ioțcu – sensibil speriat de expunerea cash-ului pe birourile supravegheate tehnic
Concomitent, Drăgan a scos dintr-un dulap mai multe teancuri de bani, i-a pus pe masă, ceea ce l-a deranjat pe Ioţcu, care la vederea acestora a sărit de pe scaun temându-se de organizarea unui flagrant şi i-a cerut imperativ martorului Drăgan Cristian să-i ia de pe masă, spunând: „Lasă că vii tu cu mine, mă! […] Lasă, nu… Lasă când plecăm, că mergem împreună! N-auzi, mă? Lasă, când plecăm! […] Aaaa! Na, ocupă-te! Da’ nu-i pune aci pă masă!”. Atunci Drăgan a scos o cutie din carton în care se afla o sticlă cu whisky („Dimple” 🙂 – zâmbetul e pentu cititotorii care au solicitat să le spunem marca – n.red.) și a băgat banii înăuntu și a spus: „Aici nu-s tăţi… ăăă…”.
La care Ioțcu: „Am înțeles”.
Drăgan: „No, în fine… Şi… NEDELCIU, na, când ăsta aşa, i-am dat 10.000 din banii ăştia, i-am dat 10.000 de lei, ca să aibe şi el, că bă el o fost care m-o ajutat şi ăsta. El, oricum, îi e dator… Că el o zis, ALIN o zis: Faceţi cum vreţi voi. Na, ai înţeles? Şi ăsta, aicea, să vă dau 10.000 de euro, numai mâine îi ăsta, că am avut io ceva plată… Io am crezut că numai joi. Ai avut tu ceva plată… Am avut io o plată, da’ mâine îmi intră ăsta… Deci, nu…. Io, nu.”
Ioțcu: „Lasă pe tura viitoare! Da, mă, da. Mai faci ceva. Gata, mă! Nu mai tră’ să dai explicaţii!”.
„Mai mult, cu privire la cei 10.000 de euro pe care trebuia să-i mai primească de la martorul Drăgan Cristian în cursul zilelor următoare, inculpatul Ioţcu Petru Nicolae i-a dispus martorului să predea o parte şi subordonatei lor Puia Diana Otilia, pentru ca aceasta să aibă posibilitatea de a achita o amendă ce i-a fost aplicată de ANRMAP. Concret, inculpatul Ioţcu Petru Nicolae a scris numele martorei Puia Diana pe o bucată de hârtie şi după ce a arătat denunţătorului Drăgan Cristian numele martorei, inculpatul s-a interesat dacă „La asta […] Ştii că are o datorie pentru…[…] Şi cu ea ai închis”, martorul întrebându-l pe inculpatul Ioţcu dacă doreşte să-i dea subordonatei Puia contravaloarea amenzii din banii pe care trebuia să-i mai remită inculpatului Ioţcu, acesta din urmă confirmând „Da, te rog!” – notează procurorii în actul de trimitere în judecată a inculpaților.
La finalizarea acestor discuţii, martorul Drăgan Cristian l-a condus cu autoturismul său pe Ioţcu până la domiciliul acestuia, iar la coborârea din autoturism Ioțcu a luat sticla de Dimple cu tot cu banii.
24 iulie 2015 – ziua flagrantului… respectiv a dreptății
În timp ce se deplasau spre Lipova la o ședință (ATOP – n.n.), Ioţcu a afirmat că se gândeşte să înfiinţeze o societate pe acţiuni, dezvoltându-şi explicit motivele pentru care avea în vedere o astfel de formă societară: „Este societate pe acţionari. Înţelegi? Și alea nu apar niciodată cine-i acționar. Ori să facem trei acționari la început care (n.o. neinteligibil) au acțiuni la purtător, ori să facem direct cu acționari. Şi să pună administrator. Ăla-i singura persoană cunoscută. Dacă era…. Se face… se anunţă în ziar la sfârşitul anului, când se face bilanţul ăla de final. Că se-ntâlnesc SC nu ştiu ce şi primeşte acţionarii… Atât. Nimeni nu ştie unde, cum… Acţionarii semnează. Îţi trăbă specialist.” .
La întoarcere, Drăgan i-a spus lui Ioțcu că i-a adus cei 10.000 euro lăsaţi de Pătraşcu Alin, afirmând „Ăăă… vezi că acolo ai vreo 10.000… Îs în plic”, timp în care indica cu mâna dreaptă spre torpedoul autoturismului, pentru ca inculpatul Ioţcu Nicolae să înţeleagă unde se află banii.
Ioțcu: „Ai luat pentru DIANA de acolo?”.
Drăgan: „Nu, lasă pă tura viitoare. Iei tu. Ieri, nici n-am… ăsta aşa. Nici nu ştiu dacă nu-i plecată DIANA în concediu. Ăăă… şi tră’ să văd, fiecare cât, cum îi şi pă urmă… Chiar ieri nu m-am mai ocupat…”.
Ioțcu: „Bine!” .
După ce a luat plicul cu bani și a coborât din mașină pentru a-i lăsa acasa, înainte de ședința de Consiliu Județean, peședintele Ioțcu a fost surprins de anchetatori, și a aruncat plicul cu suma de 10.000 euro pe capota autoturismului. Și sticla de Dimple a fost găsită în casă…
Nedelciu a recunoscut
În declarațiile făcute în fața procurorilor, Nedelciu a recunoscut multe. Inclusiv că s-a întâlnit cu Pătrașcu Alin și cu Niculescu Fănica la restaurantul „Joie de Vivre” din Arad, ocazie cu care au stabilit împreună procentul de 5% ce trebuia remis de către S.C. Medicare Technics S.A. pentru președintele Ioţcu dacă va fi adjudeca licitaţia şi va încheia contractul.
Nedelciu a povestit că a mers ulterior la biroul lui Ioţcu și i-a relatat că s-a întâlnit cu reprezentanții Medicare. I-a scris pe o foaie de hârtie procentul de 5% din valoarea contractului, pe care inculpatul Pătrașcu Alin ar fi fost dispus să-l remită în situaţia în care S.C.„Medicare Technics”S.A. va câștiga contractul. Ioţcu, prevăzător și temător, nu a spus în acel moment nimic, dar din modul în care s-a comportat i-a dat de înțeles subalternului său că a priceput şi este de acord cu mesajul transmis.
Doar niște concluzii jurnalistice
Dialogurile agramate, fără Dumnezeu și reduse la un singur subiect – cum facem să mai furăm din puşculiţa publică? -, multe cuprinse inclusiv (sau mai ales!) pe capturi video în mediu ambiental… „la mama lor acasă”, ne relevează o lume sordidă, spurcată nu doar din punct de vedere moral, în care se jonglează cu infracțiuni cu naturalețea cu care o maimuță mănâncă banane.
În Consiliul Județean Arad, cu acte publice se jonglează astfel. Ca într-o junglă fără legi se minte, se delapidează, se suplimentează venituri private prin mită, se tranzacționează bani murdari. În Consiliul Județean Arad – direcționatorul principal de fonduri publice pentru întreg Județul Arad – sub patronajul președintelui acestuia se face asta.
„Regelui junglei”, Nicolae Ioțcu pe numele său de lotru, și câtorva acoliți nu tocmai mărunți, le-a venit rândul la pușcărie cum îi vine oricărei trupe de hoți de biciclete sau de portofele sau tâlhari „nativi” care, oricum, de când s-au născut numai asta fac… pentru asta cred ei că există pe lume.
Deconspirarea lor publică și arestarea lor n-a fost decât o chestiune de voință – și felicitări celor care au avut-o.
UPDATE: Tribunalul Timiș: „Arestarea lui Nicolae Ioțcu e legală și temeinică”
Astăzi, la ora 13 (e un număr care-l bântuie cu ghinion cu tot pe fostul președinte al CJA acest 13), Tribunalul Timiș – instituția care este legal mandatată să reprezinte Justiția în Dosarul „mită la vârful Consiliului Județean Arad” – a pronunțat soluția care practic mai încuie încă o dată cu cheia ușa arestului unde zace Nicolae Ioțcu (IPJ Timiș – pentru conformitate).
Instanța i-a respins fostului sultan cererile formulate prin avocați – în prinbcipal, cea de înlocuire a beciului cu… jacuzzi.
Iată soluția, așa cum apare ea pe site-ul Ministerului Justiției:
Tip solutie: Încheiere
Solutia pe scurt: Încheiere – Cameră preliminară Încheiere cameră preliminară „1.Constată legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului I. N. P. În baza art. 207 alin. 2 C.p.p. raportat la raportat la art. 223 alin.2 C.p.p. menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul I. N.P. prin Încheierea penală nr. 147/DL din data de 25.07.2015 a Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, urmând ca legalitatea şi temeinicia luării măsurii arestării preventive să fie verificate înainte de expirarea termenului legal de 30 de zile, respectiv înainte de 15.09.2015. În temeiul art. 242 alin. 1 C.p.p. respinge cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive. În temeiul art. 242 alin. 2 C.p.p. respinge cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai uşoara, respectiv arestul al domiciliul sau controlul judiciar. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi 17.08.2015, ora 13,00.
UPDATE 2: Nicolae Ioțcu a fost plasat în arest la domiciliu. Cu jacuzzi!
În urmă cu cîteva minute, o instanță de judecată a Curții de Apel Timișoara a decis plasarea inculpatului Nicolae Ioțcu în arest la domiciliu. El a obținut această decizie după ce avocații săi au atacat soluția Tribunalului Timiș prin care s-a confirmat măsura arestării preventive.
”A fost înlocuită sentința de arest preventiv cu arest la domiciliu în cazul Nicolae Ioțcu pe o durată de 30 de zile, începând cu data de astăzi, până în 19 septembrie. Are restricții, printre care obligația de a nu părăsi imobilul, să se prezinte în fața organului de urmărire penală de câte ori e chemat, să nu comunice cu martorii și inculpații din dosar”, a declarat Marius Cojocaru, purtător de cuvânt la Curtea de Apel Timișoara.
În curs de actualizare…
Autori: Alin Olteanu, Lucian Valeriu
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)