Bodyguard ucis cu sânge rece de un turist, după ce a încercat sa aplaneze un conflict
Un bodyguard a fost ucis de un turist. Bărbatul lucra într-un restaurant din Călimăneşti, unde mai mulţi bărbaţi din Sibiu şi Craiova s-au luat la ceartă în timp ce stabileau organizarea unui botez. Bodyguardul a încercat să aplaneze conflictul, dar gestul său i-a adus moartea. Constantin Ionică lucra de câţiva ani ca bodyguard într-un restaurant din Călimăneşti. În noaptea de joi spre vineri, bărbatul a încercat să aplaneze un conflict între mai mulţi turişti din Craiova şi Sibiu, care se întâlniseră în Călimăneşti pentru a pune la cale un botez.
Potrivit adevarul.ro, pe fondul consumului excesiv de alcool şi a unor neînţelegeri apărute în timpul discuţiilor privind organizarea unui botez, cei zece petrecăreţi din Craiova şi Sibiu s-au luat la ceartă după miezul nopţii. Bodyguardul localului a intervenit în mijlocul acestora, fiind nevoit să folosească sprayul paralizant.
Depăşit numeric de petrecăreţii recalcitranţi, bodyguardul a ieşit din local pentru a cere ajutor.
Bodyguardul a fost găsit fără suflare vineri dimineaţa, înainte de ivirea zorilor. Potrivit conducerii IPJ Vâlcea, decesul bărbatului a survenit în urma fracturilor craniene suferite.
Cel mai probabil bodyguardul a primit o lovitură în urma căreia s-a dezechilibrat şi a căzut în rigola de pe marginea drumului, lovindu-se la cap. Cele zece persoane implicate în scandal au fost audiate timp de aproximativ opt ore. În urma verificărilor şi a audierilor, un craiovean a fost reţinut, vineri după-amiaza, pentru săvârşirea înfracţiunii de omor.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)