Patronii care nu depun bilanţul la timp, rămân fără firme. Ce spune noua lege
Patronii care nu-şi declară bilanţul la timp se vor trezi cu firmele închise. Potrivit noii legi, companiile pot fi radiate din oficiu, la cererea ANAF sau a creditorilor.
Domnul Oros are o firmă în domeniul imobiliar. Până acum, compania sa era în pericol dacă nu depunea situaţia finaciară în cel mult şase luni de la termenul limită.
Registrul Comerţului cerea în instanţă dizolvarea firmei sale. După noua lege nu mai este nevoie de intervenţia instanţei, iar termenul de depunere a fost limitat la 60 de zile.
„Ca sa desființezi o firmă în 60 de zile mi se pare o notă forțată. Poate cel ce deține contabilitatea să fie plecat sau să aibă probleme medicale sau de altă natură și în cazul ăsta chiar să nu poată depune chiar în 60 de zile situația la ANAF.”, a spus Benjamin Oros pentru Realitatea TV.
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului dispune, din oficiu, radierea companiei.
Lista companiilor pentru care Oficiul Naţional al Registrului Comerţului urmează să formuleze acţiuni de dizolvare va fi afişată pe pagina sa de Internet sau pe portalul de servicii on-line cu cel puţin 15 zile înainte şi se transmite către ANAF.
Comentariile portalului
Frumos.Un OM cu suflet URIAS. Felicitāri
O mare parte sunt plamaditi sub sutana lui Noghiu urmașul patriarhului Daniel sau 50 cent vedetă la polivalentă cu 3 mii de zombi. CredeNumai și nu cerceta Votează PLN Da Construim. (...)
Cargus= zero barat, ,,doctorul" să-și aducă aminte de sacii negrii,Chesa e simplu executant.Atunci singurul câte nu e din aceeași regie ar fi Aslau.Decit (...)