Fashion interbelic de Macea, prezentat la Scienta de „Ziua Iei Românești”
Știri Arad: Pe 24 iunie, de Sânziene, românii din toată țara și din străinătate au sărbătorit Ziua Internațională a Iei. La Arad, în cadrul întâlnirii Ligii Scriitorilor Români – filiala Arad, care a avut loc la librăria Scienta, soția scriitorului Ardelean Ioan Alexandru a făcut o paradă a modei în straiele populare specifice localității Macea. Hainele i-au rămas moștenire de familie de la bunica ei și au fost croite de aceasta în perioada interbelică.
Așadar, doamna Ardelean ne-a pus în temă cu moda de ultimul răgnet pe care orice domnișoară respectabilă din Macea trebuia să o poarte dacă dorea ca toți bărbații de la horă să își întoarcă capul după ea. Din „arsenalul vestimentar” erau de nelipsit rochia cu zaghie de mătase și cu patru rânduri de poale din mătase, tor și pânză de in, iar în picioare era musai să poarte sandale din piele neagră, făcute de șușterii de la Macea.
Urmărind înregistrarea vă veți familiariza cu denumirile specifice fiecărui element vestimentar în parte, cât și cu materialele textile folosite și cu tehnica pentru confecționarea lor.
Comentariile portalului
Locatarii din blocurile respective au amenajat foarte frumos. Au făcut în curtea din spate un parc cu bănci, loc de joaca și grătar. Împrejmuit cu gard din (...)
Faină mi ciună au găsit ca să aibe liber de miercuri până după Paște. Oare ei cred vrăjeala asta, că noi, unii nu credem.
Grup infracțional organizat având la conducere pe însăși Ela soția faraonului Bruxelles adică Mafia falconetti în acțiune. Această firmă de buzunar proarchitectura trebuie scoase în (...)