Trei alergători arădeni, prezenți la Ultramaratonul Istria din Croația
Arădeanul Raul Clinciu împreună cu doi membri ai Clubului Sportiv Experiența Multisport, Kalman Ambruș și Lucian Dincea, au fost singuri români care au participat recent la Ultramaratonul Istria din Croația. Având o lungime de 173 de km și o diferență de nivel de 7000 de metri, această competiție sportivă a reunit peste 250 de atleți profesioniști și amatori din peste 20 de țări.
Conform celor 3 sportivi arădeni reveniți recent de la această competiție, Ultramaratonul Istria s-a dovedit o provocare extrem de solicitantă atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. De altfel, datorită condițiilor meteo nefavorabile, precum și a unor accidentări survenite pe parcursul desfășurării cursei, doi dintre atleții arădeni- Kalman Ambruș și Raul Clinciu- s-au văzut nevoiți să se retragă din această competiție după ce au parcurs fiecare câte 87 de km în 19 ore.
Lucian Dincea a reușit să parcurgă întreg traseul competiției de 173km în 36 de ore, 54 de minute și 2 secunde. Cu această performanță Lucian (49 de ani) se află printre cei mai puternici ultramaratoniști ai Aradului, din acest moment.
Toți cei 3 arădeni s-au arătat impresionați de organizarea Ultramaratonului Istria și sunt hotărâți să participe și anul viitor la această competiție unde își doresc să își îmbunățească performanțele și să obțină rezultate cât mai bune.
Comentariile portalului
Uite că vi se împlinește dorința. Ați nimerit-o aici. Luni vă invităm și la ciocnit niște ouă...
Nu avem nevoie de astfel de arhitecți de calitate în Arad. In Arad la putere este Proarhitectura o firmă de 2 RON care ia Toate contractele pe bani publici prin (...)
Eu mi-as dori niste... ziaristi adevarati! Cu oua, nu cu simbrii platite ca sa cante partituri scrise de altii. Daca nu e cu suparare! Ca ce supararea e sa fie (...)