Au început înscrierile pentru Maratonul, Semimaratonul și Crosul Aradului

    de Special Arad | 13 February 2016, 2:16 PM | Sport

    1

    S-au deschis înscrierile pentru Maratonul, Semimaratonul și Crosul Aradului– 2016, eveniment organizat de către Clubul Sportiv Experiența Multisport, Primăria Municipiului Arad, Consiliul Judeţean Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad și Centrul Cultural Județean Arad.

    Scopul evenimentului inițiat de către Sorin-Victor Roman este promovarea unei educaţii pentru sănătate iar data propusă pentru desfășurare este 28 mai 2016.

    Înscrierile se pot face deja pe www.maratonarad.ro iar cursele disponibile sunt 6: ultramaratonul (cursă nouă în 2016) – 52,75 km, maraton – 42,195 km, semimaraton – 21,097 km, ștafetă maraton, cros 6 km şi cros 1 km.

    Noutățile ediției din 2016 sunt, pentru început, următoarele:

    1) Medaliile pentru ultramaraton/semimaraton/maraton/maraton ştafetă: Participanţii pot alege, la înscriere, între trei tipuri de medalii: una având gravată Cetatea Aradului (lansată în 2014), a doua reprezentând Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare (lansată în 2015) şi a treia reprezentând o mănăstire din județul Arad (se va lansa în 2016). Acest eveniment este singura cursă de profil în care participații își pot alege medaliile.

    2) Apare o nouă cursa de ultramaraton –  52,75 km este distanța propusă temerarilor antrenați.

    3) Premierea se va face la general pentru semimaraton/maraton/maraton ştafetă. Premii speciale se vor acorda primelor 100 de persoane înscrise la maraton și care reuşesc să încheie cursa. De asemenea, toţi participanţii care încheie ultramaratonul vor fi premiaţi.

    Ca și în anii precedenți, profesorii de sport, antrenorii sunt încurajaţi să îşi impulsioneze elevii, studenţii, să se înscrie. Astfel, cei mai activi îndrumători din punct de vedere al numărului total de kilometri parcurşi de cei mentoraţi vor fi premiaţi ulterior evenimentului.

    De asemenea, se vor acorda premii şi pentru cluburile, instituţiile, companiile, structurile de învăţământ cele mai implicate în alergare, tot din perspectiva numărului total de kilometri parcurşi de către reprezentanţii acestora. Nu în ultimul rând, în cadrul evenimentului se vor premia cei mai ingeniosi alergatori din punct de vedere al costumelor de alergare utilizate.

    Detalii cu privire la propunerile de trasee alături de rezultate și imagini ale primelor ediții  sunt disponibile pe site-ul evenimentului www.maratonarad.ro unde se pot face şi înscrierile online.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    6 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.