Ministerul Finanțelor vrea să schimbe loteria bonurilor fiscale. Câștigurile au fost prea mici…





După prima extragere, peste 9.100 de români au depus la Fisc bonuri câştigătoare la loteria fiscală, o tombolă introdusă cu scopul de a reduce evaziunea. Acum, noul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici, spune că ar dori o ”schimbare de abordare” deoarece, împărţit la un număr mare de câştigători, premiul nu este la fel de atrăgător. La prima ediţie, spre exemplu, câştigul este de doar 109 de lei de persoană, potrivit celor mai recente date centralizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Aşadar, Finanţele vor să reorganizeze sistemul de premiere astfel încât acesta să semene cu cel de la Loto 6/49, care funcţionează pe baza unor categorii de câştig. Mai mult, pentru a ”calibra” loteria bonurilor fiscale către zone în care evaziunea este mai mare, Teodorovici propune organizarea unor extrageri lunare la care doar bonurile fiscale emise pentru un anumit tip de produse să fie admise. Astfel, dacă, spre exemplu, în luna iunie Finanţele ar fi vizat comerţul cu fructe şi legume, câştigătorii tombolei ar urma să prezinte bonuri fiscale pentru astfel de cumpărături în aşa fel încât să îşi poată revendica premiile.
Loteria bonurilor fiscale ar putea fi ”calibrată” pentru a ţinti zone unde evaziunea fiscală este mai ridicată, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, citat de Agerpres.
Mai exact, în fiecare lună s-ar putea organiza o tombolă pentru bonurile dintr-o anumită zonă a comerţului, cum ar fi cea a fructelor şi a legumelor sau cea a băuturilor alcoolice.
Comentariile portalului
@Alin Oltean "Vina" o constituie "imparțialitatea" specialilor din redacție. Cum de alți jurnaliști descoperă toate neregulile făcute de către USR și Nicușor, iar (...)
Ăsta anexează Moldova,îl aduce pe Putin la Cotroceni,și vom canta Hells Bells in Europa.
Nu mai iastă bani la buget așe că au scos miliția la păscut. *_* Romania e Grecia 2.0 la faliment.