405 de cereri depuse la Arad în prima zi de înscriere în învățământul primar





Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat situaţia preliminară privind înscrierea în învățământul primar pentru anul şcolar 2017-2018 (prima etapă).
Potrivit datelor înregistrate în sistem, în prima zi de înscriere, luni, 27 februarie, până la ora 18:00, au fost completate la nivel naţional 17.721 de cereri. Dintre acestea, 16.347 cereri (92,2%) vizează copiii cu vârsta de 6 ani, împliniţi înainte de data de 1 septembrie 2017, iar 1.374 de cereri (7,8%), copiii cu vârsta de 6 ani (împliniţi începând cu data de 1 septembrie 2017).
În prima etapă, părinţii sau tutorii legali îşi pot înscrie copiii până în data de 16 martie, inclusiv. Cererile-tip se pot completa online sau la unitatea de învăţământ în care părintele doreşte înscrierea copilului. Validarea cererilor-tip completate online se face zilnic, în intervalul orar 8:00 – 18:00 (luni-vineri), respectiv 9:00 – 13.00 (sâmbătă).
În Arad, au fost depuse 405 de cereri pentru înscriere, potrivit datelor furnizate de Ministerul Educaţiei Naţionale.
În zilele de 22 și 23 martie, vor fi afişate, atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, candidaţii înmatriculaţi, informaţii privind numărul locurilor rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă.
A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 24 – 30 martie. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 6 aprilie. Între 7 – 13 aprilie, inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)