miercuri, 8 mai, 2024

Special Arad Logo

    Update Peste 4 milioane lei pentru reamenajarea parcului din zona Polivalentă

    de Raluca Medeleanu | 25 iulie 2023, 1:57 PM | Administraţie

    8

    Primăria intenționează să intervină cu lucrări de modernizare asupra micului parc din zona Polivalentă, de pe Splaiul General Praporgescu, iar pentru asta estimează costuri de peste 4 milioane lei. Consilierii locali sunt însă cei care vor da verdictul final.

    Municipalitatea a comandat deja documentația pentru această modernizare, din care aflăm că lucrările ar urma să dureze 12 luni, investiția fiind estimată la 4.288.099,42 lei.

    Memoriul general „D.A.L.I.” pentru această modernizare a fost întocmit de firma Atelier Decumanus SRL din Timișoara (în 2022), din care memoriul tehnic peisager a fost semnat de Green Maze Design SRL din Timișoara, iar studiul geotehnic a fost realizat de Georomdac SRL din județul Timiș.

    Proiectul prevede o „împrospătare” de aspect a zonei din jurul fântânii arteziene și schimbarea sistemului de funcționare a fântânii. Se va pune gazon, se vor planta arbori, arbuști, garduri vii și grupuri de plante. În jurul arborilor și arbuștilor se propune amenajarea terenului cu scoarță, pietriș și marmură decorativă.

    Va fi instalat un sistem de irigații prin aspersie și prin picurare, iar spațiile vor fi adaptate la nevoile persoanelor cu dizabilități locomotorii.

    schita modernizare parc polivalenta
    (Schiță din documentația aferentă modernizării)

    „Amenajarea zonelor verzi constă în îmbunătățirea calității spațiului verde prin atribuirea de noi elemente de vegetație, refacerea aleilor pietonale și înlocuirea obiectelor de mobilier cu unele moderne. Unul dintre principiile de bază este unitatea compozițională – crearea unui ansamblu unitar bine exprimat, organizat într-un echilibru armonios în care unele elemente sunt subordonate altora într-o înlănțuire logică. Din punct de vedere funcțional, se propune utilizarea unor materiale rezistente pentru realizarea mobilierului și asigurarea unei oferte diversificate prin propunerea modelelor în designul adoptat. Pentru realizarea și îmbunătățirea aspectului peisager, plantele au fost alese și amplasate pe plan în grupuri creând zone «tampon», realizând totodată un decor plăcut și valoros prin culoare și varietate”, se arată în memoriul D.A.L.I.

    Decizia finală pentru aprobarea acestei investiții rămâne la latitudinea consilierilor locali, care vor supune la vot proiectul de hotărâre în ședința de miercuri, 26 iulie.

    Vom reveni cu un articol pentru a prezenta ce va fi hotărât de aceștia, dacă vor considera că este sau nu o investiție necesară.

    Update: Gafă monumentală în proiectul de modernizare a parcului de la Polivalentă. Studiul geotehnic a fost făcut pentru Craiova! Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi. Detalii, mai jos:

    Gafă monumentală în proiectul de modernizare a parcului de la Polivalentă. Studiul geotehnic a fost făcut pentru Craiova!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Foarte interesant. Acolo exista deja un parc si chiar fantana arteziana!!! Ar trebui eventual aranjat un pic. Dar ce sa faci trebuie ceva nou pentru colegul de partid si de corupti-pasca ,care va face ceva in zona!.Plus cele peste 4 milioane de lei ,care la final vor fi poate 10 milioane , trebuie neaparat, ca doara vin campaniile electorale la anul si este nevoie mare de bani!!! Si de unde ,daca nu din asfel de „noi investitii”?!!!

      +16 voturi
      +1
      -1
    2. De unde le vin ideile astea? Parcă nu locuiesc în Arad cei cu ideile astea năstrușnice de investitii.
      Sunt atâtea zone degradate complet și ei vor sa mai arunce 850 de mii de euro pe amenajări peisagistice. Parcă nu destul,, modernizează” fosta Piața Catedralei.
      Orașul ăsta are bani dar sunt scurși printre degete pt lucrări total anapoda.
      Cu suma se poate amenaja câte un teren de sport de minifotbal baschet în fiecare cartier.
      Cu suma asta se poate amenaja cel puțin jumatate din parcul promis în Vlaicu.
      Cu suma asta se poate amenaja parcarea de pe locul pieței care a ars din Vlaicu.
      Practic e jumătate din prețul unui tramvai Imperio.

      +11 voturi
      +1
      -1
    3. E strigător la cer cum sunt sifonați bani publici!
      La polivalentă trebuie doar repusă in funcție fântâna arteziană si ingrijite plantele, eventual plantați copaci
      Reamintesc că și in piața Avram Iancu a fost instalat un sistem de irigații, sistem pe care nu l-am vazut să funcționeze vreodată.
      Am văzut că in Oradea pt. fluidizarea traficului se va construi al treilea pasaj subteran! In Arad singura investitie in infrastructură, este noul pod peste Mureș in capăt la Saguna, in rest, bate vantul! Investiții ioc!
      Faptul că întreții un parc, revopsesti borduri, schimbi pavele cu dale din granit, demolezi piața mare și-n schimb faci niste ziduri de beton și pui un plop in mijloc, astea nu sunt Investiții!

      +9 voturi
      +1
      -1
    4. … De ce să se „sifoneze” la greu, banii arădenilor, cu tot felul de proiecte fanteziste și/sau inutile …?
      .
      Pt că POT! Pt că arădenii le permit !
      .
      De fapt TOATE „realizările” sunt după exact același principiu: S-I-F-O-N-A-R-E !!!
      Spuneți- mi o singură lucrare gândită CORECT și EFICIENT, în folosul total al cetăteanului, care să și fie executată corespunzător și la termen, și nu doar pt beneficiul constructorului și/sau al proiectantului. 🤔
      Mă-ndoiesc că o să găsiți…
      .
      PS:
      1. de multe ori m-am gândit dacă această GAȘCĂ PNLD-istă din Arad, nu este sustinută din umbră de cei din Timișoara și Oradea, ca să „tragă Aradul pe linie moartă” și a lăsa cale deschisă împărțirii zonei de influență între Timișoara, Oradea și, chiar, Sibiu și Cluj. 🤔
      Pt că un Arad PUTERNIC și DEZVOLTAT ar fi un nou „pol de putere și influență” care ar strica mult din jocurile de putere a celorlalte orașe.
      .
      Iar în sustinerea acestei idei, este si faptul că multe din „firmele de casă” mult-prea-iubite de GAȘCĂ, și care „pun umărul” la tragerea în jos a Aradului, sunt firme cu sediile sau ale unor indivizi din Timișoara, Oradea, Sibiu, Cluj, etc, în general din camarila politică PNLD-istă.
      .
      2. De furtul cu acte al Parcului de la Polivalentă de către PNL-istul din Ministerul Justiției (!!!) și construirea acelor hidoase turnuri -„cocostârc” PE ÎNTREAGA SUPRAFAȚĂ a Parcului, nu se mai aude nimic?
      Sau „reabiliarea” din acest articol are exact scopul „aburirii” locuitorilor din zonă, pt ceea ce-i va aștepta cu FURTUL PARCULUI și construcția turnurilor de beton și sticlă ? 😉
      Pt că, se știe, arădeanul „pune ușor botul”:
      – „Și ce dacă ne fură? Dar și face ceva…”

      +5 voturi
      +1
      -1
    5. Astia de la partidu omului din bruxelles sunt cei mai mari incompetenti din istoria orasului. Poate, hoti?
      Ce sume se arunca pe piata pentru tot felul de santiere neterminate sau facute prost (vezi parcul de la podul timisorii, proiectul de la caramidarie, etc)

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.