vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    28 de migranți, depistați ascunși în două mijloace de transport la Nădlac II

    de Special Arad | 4 aprilie 2023, 1:56 PM | Știri Arad | Urmăriți

    0

    Imagine cu rol ilustrativ (foto: arhivă / Poliția de Frontieră)

    Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunşi în două mijloace de transport, douăzeci și opt de cetăţeni din Bangladesh, Siria, Palestina, Yemen și Egipt care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

    În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean sârb, aflat la volanul unei autoutilitare înmatriculate în Germania care se deplasa pe ruta Turcia – Germania și un cetățean turc, șofer al unui automarfar ce transporta utilaje din Turcia cu destinația Cehia.

    În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijloacelor de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentele pentru marfă, ascunşi printre bunurile transportate, în total, douăzeci și opt de cetățeni străini.

    Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Bangladesh, Siria, Palestina, Yemen și Egipt cu vârste cuprinse între 21 și 47 de ani, intrați legal în țara noastră în baza documentelor personale.

    Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.