21 de celebrități contemporane și sosiile lor din trecut






Cu siguranţă, am văzut cu toţii oameni care au înfăţişări aproape identice. Asemănarea dintre ei poate fi atât de mare încât pare ireală. Cu atât mai interesante par sosiile personalităţilor contemporane, care, spre surprinderea noastră, au trăit chiar şi în urmă cu câteva secole.
Ce s-ar întâmpla însă în cazul nostru? Dacă am căuta, din întâmplare, prin fotografii vechi şi am găsi o imagine cu noi…înainte să ne fi născut?
Mai mult ca sigur, am spune că este vorba de reîncarnare. Poate că ne-am gândit că genele noastre călătoresc în timp. Ori, e o simplă coincidență, un joc al sorții.
Iată câteva dintre personalităţile de astăzi care par să semene atât de mult cu anumiți oameni din trecut (sau invers), încât am continua să ne punem întrebări de genul celor de mai sus:
Fostul preşedinte american Millard Fillmore şi actorul Alec Baldwin
Împăratul roman Severus Alexander şi rapper-ul Eminem
Bufonul Sebastián de Morra şi actorul Peter Dinklage
Regele Philip al IV-lea al Spaniei şi co-fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg
Actorii Paul Mounet şi Keanu Reeves
Actriţa Ginger Rogers şi cântăreaţa Christina Aguilera
Argintarul Paul Revere şi actorul Jack Black
Un necunoscut din Războiul Civil American și Nicolas Cage
Un alt necunoscut din Războiul Civil American și John Travolta
Încă un necunoscut din Războiul Civil American și actorul Matthew McConaughey
Soldat necunoscut nr. 4 și actorul Christian Bale
Pictorul român Nicolae Grigorescu și actorul Orlando Bloom
Justin Timberlake și un criminal din perioada interbelică
Papa Grigore al IX-lea și Sylvester Stallone
Jennifer Lawerence și actrița egipteancă Zubaida Tharwat
Generalul Douglas MacArthur din Al Doilea Război Mondial și Bruce Willis
„Portretul unui tânăr” de Barent Fabritius, pictat în jurul anului 1650 și Michael Jackson
Un negru necunoscut și actorul Eddie Murphy
Jay-Z și un bărbat din ghetoul Harlem în 1939
Brad Pitt și Herman Rorschach
O femeie din anii ’50 numită Judy Zipper și… Leonardo DiCaprio
Surse: seenox.org, thedailybeast.com, descopera.ro
Comentariile portalului
V-ați prins...
De râsul curcilor cu ce "argument" vine un "jurnalist". O filmare în care persona recunoaște că a gafat pentru că s-a luat după o minciună de-a lui Nă (...)
Romania va merge mai departe, indiferent ca va iesi Gladiatorul Galeriei sau Harry Nicusor Potter, ea va ramane tot in UE, nu vor mai putea sulfari firmele de cotet ale (...)