Proiect major în educație: 18 școli din județul Arad, dotate cu mobilier modern și echipamente digitale prin PNRR
Două sute de clase din optsprezece școli din județul Arad au primit mobilier și echipamente IT noi, prin finanțare europeană din PNRR. Proiectul început în vara anului 2023 a ajuns acum la final, momentul fiind marcat astăzi la sediul Consiliului Județean Arad.
Programul s-a desfășurat la nivelul întregii țări, inspectorul școlar județean Marius Göndör descriindu-l drept „cea mai mare investiție de după Revoluție în baza materială a școlilor din România, însumând peste 1,15 miliarde de euro”.
În județul Arad, unele școli au optat să coordoneze singure implementarea proiectului, dar în optsprezece din cazuri s-a apelat la sprijin din partea Consiliului Județean Arad. Președintele Iustin Cionca a declarat că o mare parte sunt din medii defavorizate, unde resursele financiare nu au permis astfel de investiții din surse proprii, astfel că proiectul PNRR a fost de un real folos. De asemenea, prin modernizarea școlilor din localități, se reduce totodată necesitatea navetei la școlile din orașe și municipiu.
Școlile beneficiare sunt următoarele: Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad, Liceul Special „Sf. Maria” Arad, Școala Gimnazială „Lazăr Tâmpa” Almaș, Școala Gimnazială „Patrichie Popescu” Bata, Liceul Teoretic Cermei, Șciaka Gimnazială „Corneliu Micloși” Covăsânț, „Școala Gimnazială Grăniceri, Liceul „Ioan Buteanu” Gurahonț, Liceul Tehnologic „Moga Voievod” Hălmagiu, Școala Gimnazială Livada, Școala Gimnazială Păuliș, Școala Gimnazială „Sabin Drăgoi” Petriș, Școala Gimnazială Pleșcuța, Școala Gimnazială „Sabin Manuilă” Sâmbăteni, Școala Primară „Sever Bocu” Șiștarovăț, Școala Gimnazială Vârfurile, Școala Gimnazială „Tabazdi Karoly” Zerind și Clubul SportivȘcolar Gloria Arad.
Finanțarea europeană pentru cele optsprezece unități de învățământ s-a ridicat la 10,2 milioane de lei, prin care s-au dotat săli de clasă cu mobilier și echipamente digitale, laboratoare de informatică, de biologie, de chimie, cabinete școlare, săli de sport și un atelier de mecanică.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)