18.000 parfumuri contrafăcute, în valoare de peste 4 milioane euro, depistate în Portul Constanța





Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța au descoperit în Portul Constanţa, 18.000 parfumuri, în valoare totală de 4.000.000 euro, bunuri contrafăcute ale unor branduri celebre.
În data de 23.05.2024, o echipa comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța a efectuat controlul fizic asupra unui container încărcat cu bunuri, sosit din Emiratele Arabe Unite, având ca destinație o societate comercială din România.
În urma verificărilor amănunţite s-a constatat că în interiorul containerului se aflau 18.000 parfumuri, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute.
Bunurile, cu o valoare de aproximativ 4.000.000 euro dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor.
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)